Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Chirurgul cercetat pentru uciderea a 4 pacienţi ar fi avut probleme cu memoria, după operaţia suferită pe creier. Ar fi recunoscut că "îi tăiai o venă din greşeală"

Ies la iveală detalii incredibile din ancheta în care şeful clinicii de chirurgie toracică a celui mai mare spital din Oltenia e cercetat pentru uciderea patru pacienţi în timpul unor intervenţii de rutină. În timp ce lumea medicală face zid în jurul specialistului, foşti angajaţi ai spitalului rup tăcerea, iar rudele victimelor fac acuzaţii teribile. 

de Cristina Oprea

la 12.04.2023 , 21:08

Doctorul ar fi avut probleme cu memoria după ce a trecut printr-o operaţie pe creier, spun cei care au lucrat cu el. Apropiaţii victimelor nu înţeleg de ce ancheta durează de patru ani.

Marius Barbu, fiul unei victime: Ne-a zis că e ceva foarte uşor, că-l face în trei minute, că o să fie. n-o să sângereze, nu nimic, ceva de genul ăsta, o să-i bage o cameră, După ce a ieşit din operaţie a zis că "atâta sânge nu am văzut niciodată, îi tăiai o venă din greşeală", am înţeles vena cavă.

Medicul a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă după patru ani

Vezi și

Este mărturia tulburătoare a unui om care de patru ani aşteaptă să se facă dreptate pentru tatăl lui. Ar fi prima victimă a renumitului medic chirurg din Craiova, potrivit procurorilor. Un bărbat de 73 de ani din Pleniţa care a murit în urma unei intervenţii de rutină: o biopsie.

Pe acelaşi subiect

Marius Barbu, fiul unei victime: A zis că o sudează el, ştie el ce să facă, n-avem noi treabă. L-a dus la Terapie Intensivă. Deci la 1 s-a-ntâmplat, pe la 3 l-am văzut, am pus mâna pe el, era rece. N-a mai răspuns la telefon, din ziua aia n-am mai putut să dăm de el. Eu atunci mi-am dat seama că e ceva suspect şi m-am dus la poliţie, de la poliţie m-am dus la parchet, am depus plângeri şi aşa mai departe.

Rudele victimei spun că iniţial medicul le-ar fi făcut o mărturisire şocantă: că nu a mai văzut atâta sânge niciodată. Asta confirmă de fapt şi raportul medico legal.

Sincron Marius Barbu, fiul unei victime: Scrie că a murit violent, prin secţionarea arterei. Deci violent. Cred că am făcut un lucru bun să îl dau în judecată, să nu mai păţească şi alţii.

Numai că medicul a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, acum, după patru ani. Între timp, a operat în continuare şi a pierdut şi alţi pacienţi. Ioana Cernacovschi a ajuns la renumitul chirurg pentru o puncţie în septembrie 2020. Auzise numai lucruri bune despre el, aşa că a preferat, în toiul pandemiei, să îşi facă banala analiză la Craiova, deşi era de loc din Târgu Jiu.

Cosmin Cernacovschi, fiul unei victime: Mama a murit exact în nici 2 minute de la puncţia respectivă.

Medicul i-ar fi răspuns fiului pacientei abia a doua zi, pe telefonul femeii. 

Cosmin Cernacovschi, fiul unei victime: Mi-a zis că "Domnul Cernacovschi, îmi pare rău, mama dumneavoastră a reacţionat. Nu ştiu cum a reacţionat diferit faţă de alţi pacienţi la o biopsie", nu ştiu cum, nu ştiu ce. Trebuie făcută această biopsie supravegheată video, eu aşa ştiu. "Da, dar nu ne-a mers aparatul, sau nu ştiu, ceva de genul, nu ne-a mers aparatul ăla video. Credeţi-mă că am făcut-o cu mare precizie, că am făcut nu ştiu câte mii de puncţii."

Rudele susţin că femeia a fost dusă în reanimare la secţia covid.

Cosmin Cernacovschi, fiul unei victime: Dacă eşti mort de covid, te bagă direct în trol, nu te mai vede, te duce direct la groapă, s-a spălat pe mâini, la revedere.

De teamă că nu va afla niciodată adevărul, fiul victimei s-a dus direct la poliţie.

Cosmin Cernacovschi, fiul unei victime: Am cerut să se facă autopsie la IML asistată foto sau video, cum puteau dânşii să facă şi-acolo s-a demonstrat că ea a fost înţepată altundeva. Nicidecum în tumoare.

Şi nu sunt singurele cazuri.

Cristina Oprea, reporter Observator: O plângere în legătură cu activitatea medicului a fost depusă şi aici, la Colegiul Medicilor, în 2021. O cauză care nu a fost soluţionată nici până la această dată şi despre care reprezentanţii instituţiei refuză să intre în detalii.

Vasile Barbu, preşedinte Asociatia pentru Protecţia Pacienţilor​: În ultimii ani foarte puţine au fost soluţionate, pentru că oamenii nu au avut mijloacele necesare pentru a merge până la capăt să demonstreze că a fost vorba de un malpraxis medical.

Mărturia unui fost angajat al spitalulului

De ce durează 4 ani o astfel de anchetă? Pentru că medicii rar se acuză între ei, spun pentru Observator surse judiciare. Iar reprezentanţi ai Colegiului Medicilor recunosc că există cazuri de malpraxis pe care le anchetează și de 10 ani, în lipsa unui specialist care să facă un raport concludent.

Cu alte cuvinte, într-o lume medicală mică, experţii refuză să ancheteze oameni cu care fie sunt foşti colegi de facultate, fie au lucrat în același spital, fie au semnat lucrări științifice împreună. Deşi e puţin probabil că nu ştiau de problemele din secţia de chirurgie toracică, colegii medicului sunt mai degrabă supăraţi că poliţia şi-a făcut ancheta în secret. Sub protecţia anonimatului, foşti angajaţi ai spitalului explică.

Fost angajat al SCJU Craiova: El având această funcţie, îşi alegea, cum s-ar spune, victimele. El îşi alegea, el opera, el făcea ce voia. Singurii oameni care vedeau şi ştiau erau colegii lui. Colegii lui care nu au acceptat niciodată, dar nici nu intrau cu el în sala de operaţii. El făcea operaţii cu rezidenţii.

Mai mult decât atât, un fost angajat al spitalulului crede că şeful secţiei de chirurgie toracică nu ar fi avut ce să caute în sala de operaţii. Chirurgul a trecut el însuşi printr-o operaţie pe creier în urmă cu patru ani.

Fost angajat al SCJU Craiova: Eu am avut câteva întâlniri cu el şi avea momente. Avea memoria scurtă afectată câteodată, Vorbeam azi cu el, mă ştiam bine, şi mâine când mă duceam la el să continuăm discuţia, îmi spunea: " da, ce doriţi, cine sunteţi dumneavostră?". El discuta cu mine astăzi, cum aţi discutat dumneavoastră, iar mâine nu ştia cine sunt.

Numărul victimelor ar putea fi mult mai mare, spun cei care au lucrat în spital. 

Fost angajat al SCJU Craiova: Ancheta ar trebui extinsă cu cel puţin 10 ani în urmă!

Procedural, un medic e obligat o singură dată în viaţă să facă dovada că e apt medical pentru meseria pe care o practică: la momentul în care se înscrie în Colegiul Medicilor. În rest, avizul anual se eliberează în baza unei declaraţii pe propria răspundere.

Vasile Barbu, preşedinte Asociatia pentru Protecţia Pacienţilor: Au fost mai multe cazuri în ani de zile. Din păcate, foarte multe dintre familiile pacienţilor care au decedat nu au avut mijloacele necesare, nici financiare, nu au putut apela nici la experţi de medicină legală şi la avocaţi ca să poată să demonstreze că era vorba, de fapt de un malpraxis.

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Chirurgul cercetat pentru uciderea a 4 pacienţi ar fi avut probleme cu memoria, după operaţia suferită pe creier. Ar fi recunoscut că "îi tăiai o venă din greşeală"