Antena Meniu Search
x

Foto Cine este eleva moartă în tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Orsolya s-a luptat pentru viața ei mai bine de două săptămâni

Doar 17 ani, o mulțime de vise în bagaj și un sfârșit tragic care i-a furat totul adolescentei Orsolya Barabás, una din elevele prinse sub dărâmăturile internatului Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, care astăzi s-a stins din viață pe patul de spital.

de Monica Palade

la 09.01.2024, 20:10

Vezi și

Timp de două săptămâni, eleva cu zâmbet timid a încercat să lupte pentru viață. Prima fărâmă de speranță a fost chiar când a fost scoasă de sub dărâmături. Era în stop cardio-respirator, dar inima ei a vrut să mai bată. Așa că eforturile medicilor au fost răsplătite, iar Orsolya a ajuns la spital.

În cele două săptămâni, copila a fost în comă. Dar a luptat. Însă, marți, în jurul orei prânzului, a obosit. și și-a luat rămas bun pentru totdeauna de la viață. I s-a alăturat lui David, adolescentul care s-a stins cu o săptămână înainte de a împlini 18 ani.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureş, Mariana Negoiţă, a declarat că eleva care a fost internată imediat după incidentul de la Liceul Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc a murit. „Astăzi (marți - n.r.), în jurul orei 15.30, eleva din Odorheiu Secuiesc, internată la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a încetat din viaţă”, a spus.reprezentantul SCJU Târgu Mureș.

Rămași captivi sub dărâmături

Reamintim că pe 18 decembrie, peretele internatului Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, s-a prăbușit, iar patru elevi au fost prinși sub dărâmături. Trei fete, cu vârste cuprinse între 16-17 ani au fost scoase la scurt de pompieri. Una dintre victime, care era cea mai gravă, a fost extrasă în stop cardiorespirator. A răspuns într-un târziu manevrelor de resuscitare, însă nu și-a mai revenit niciodată. 

Pentru David, cel de-al patrulea copil prins sub dărâmături a fost prea târziu. Între timp, la internatul unde s-a produs nenorocirea a fost arborat steagul negru, care semnalează faptul că unitatea este în doliu. Imediat după tragedie, cunoștințele, prietenii lui David au aprins lumânări la poarta internatului în care și-a pierdut viața băiatul în vârstă de 17 ani.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Evenimente » Cine este eleva moartă în tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Orsolya s-a luptat pentru viața ei mai bine de două săptămâni