Video Comorile româneşti ascunse într-un obicei. Poveştile nespuse ale iei tradiţionale
Inclusă în patrimoniul cultural UNESCO, ia reprezintă chintesenţa tuturor obiceiurilor româneşti. Este o frântură ruptă din identitatea poporului nostru, care a traversat istoria, iar meşteşugarii duc acum această tradiţie mai departe. Un obicei pe care l-au păstrat şi cei din Capitala Olteniei, acolo unde de Ziua Universală a Iei, oamenii ne-au prezentat adevărate comori românești. Haideţi să le vedem şi noi!
Din Oltenia până-n Bucovina şi din Banat până -n Maramureş... ia românească a traversat secole, a rezistat, dar s-a şi reinventat. Iar arta acestui meşteşug dăinuie în timp datorită unor oameni care vor ca tradiţia românească să nu moară.
"Ne dorim să ne întoarcem la rădăcini şi pentru a reîntregi acest tablou frumos oameni simplii de la sat au dorit să aducă o fărâmă din frumuseţea aceea", spune Liviu Olteanu, meşter popular.
"Pe mine am o ie cusută de mine, cămaşă dreaptă, fix cum avea Regina Maria", susţine Claudia Mechenie, meşter popular.
Comorile româneşti ascunse într-o tradiţie
Şi cum pe cămașa românească nimic nu este întâmplător, fiecare detaliu are o de însemnătate aparte. Iar orice cusătură face diferenţa.
"Aici este o femei cu mâini în şolduri, un simbol feminin, iar aici sunt coarne, un simbol masculin", mai spune Claudia Mechenie, meşter popular.
"Altiţa fiind acest element decorativ, care apare pe toate cămăşile, fie masculine, fie feminine, ca o bordură, ca un element de încheiere", spune Irinel Canureci, director Casa Băniei.
Iar craiovenii nu s-au sfiit, şi au îmbrăcat şi ei haine de sărbătoare. "Pentru noi toţi românii, trebuie să fie o mândrie naţională, şi de asemenea, iubesc portul național". "Tradiţia este tot ce poate să însemne românul. Aşa că o port cu mare drag", spun localnicii.
Între tradiție, identitate națională și modă, ia românească realizată din in sau borangic continuă să fascineze la nivel global, iar designeri de renume o integrează în colecții purtate de vedete de la Hollywood.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰