Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Comuna în care oamenii trăiesc până la 100 de ani. Care este secretul localnicilor

Un demers în premieră pentru România va aduce la lumină secretele vieţii lungi. Proiectul "Harta Longevităţii în România" este derulat de Senatul Ştiinţific al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României, care cartografiază și analizează zonele din țară unde oamenii trăiesc o viață mai lungă și mai sănătoasă. Proiectul deja a început prin studiera localităţilor în care sunt procente mari de oameni care au trecut de 85 de ani. 

de Redactia Observator

la 15.08.2024 , 09:13

Peste 60% din locuitorii comunei Glăvile din judeţul Vâlcea au trecut de 70 de ani. Unii dintre ei au ajuns aproape de 100. Asta în contextul în care România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din Uniunea Europeană, de 76,6 ani. Aşadar, din această mică localitate am putea învăţa lecţii preţioase pentru o viaţă lungă şi, mai ales, sănătoasă. Stilul de viaţă al locuitorilor a fost unul total diferit de ceea ce cunoaştem acum.

"N-am pus la inimă. Tot ce am întâlnit, le-am lăsat. Am plâns poate o oră și la urmă le-am uitat. Noi nu ne certam, să știi. Eram 10 copii, dar noi nu ne-am certat. Fiecare se ducea la treaba lui, unde îl tirmiteai. Se scula de dimineață ne făcea mamăligă, lapte, brânză, ouă ne da să mâncam și plecam fiecare la treabă", povestesc localnicii.

Ceasul nu îşi are locul în casele de la sat, aici orele şi minutele se calculează în funcţie de răsăritul şi apusul soarelul. Munca depinde de ceasul biologic al ţăranului, dar şi de învoirea calendarului bisericesc, căci e păcat să munceşti în zi de sărbătoare. Treaba despre care vorbea doamna Aurelia, una dintre senioarele din Glăvile, ajunsă acum la 89 de ani, era una foarte grea. Presupunea muncă fizică intensă în fiecare zi, de dimineaţa până seara. Şi toţi începeau de mici să facă asta, pe câmp, cu plugul şi sapa, neîntrerupt.

Vezi și

"Am luat-o singură. Singură cu motocultorul bagi înainte și o iei încet așa că pământul acum e bun, că e arat cu tractorul e discutat, dar înainte arai cu plugul întorceai brazdele de pe o parte pe alta. Mergeai numai în săpat", poveste Ecaterina Popescu.

Pe acelaşi subiect

Care este secretul longevităţii localnicilor din Glăvile

"Pe primul loc credința. Pe locul doi, respectul. Pe locul trei munca, cinstea și din nou munca. Fără muncă nu putem trăi nimic pe lumea asta. La câmp eram și cu porci, și cu oi, cu vaci. Dacă avea curtea bunicii și cu capre. Ţi le da toate o dată și te duceai și le pășteai, că era pământul oamenilor", mai spun localnicii.

Credinţa a fost cea care i-a unit pe oameni, în toate aspectele vieţii. Socializau total diferit faţă de acum, iar tot satul se întâlnea duminica la biserică. Nimeni din localitate nu era străin de ceilalţi, se ajutau reciproc, povesteau unii cu alţii şi se distrau tot împreună.

Chiar dacă oamenii par fericiţi acum, viaţa lor nu a fost deloc uşoară. "Eram mic când a făcut mama niște pâine de orz. S-a pus pe plâns, a spus că rahat de urs. N-am mâncat-o! Nu aveam. Răşnea şi trăiam".

"Secretul oamenilor este că ei au dus o muncă din greu, se hrănesc din curţi, tot ce îşi produc îşi produc cu mâna lor, mâncarea asta e sănătoasă la ţară, nu cumpără nimic din comerţ. Şi au ajuns la vârste de 90. Chiar avem o persoană care a împlinit 99 de ani acum de curând", explică Iustin Duicu, primarul comunei Glăvile.

Proiectul de cercetare "Harta longevității în România", desfășurat la nivel național de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, analizează factorii care influențează longevitatea seniorilor din localitatea Glăvile, urmând să prezinte concluziile. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Comuna în care oamenii trăiesc până la 100 de ani. Care este secretul localnicilor