Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Convorbirile integrale între Alexandra, poliție și 112: ”Nu pot să stau în telefon, domnișoară”

Să fii copil, captiv în casa unui criminal, să suni plângând la 112 şi să primeşti reproşul că ţii linia ocupată. Este teroarea nesfârştită în care şi-a trăit ultimele clipe Alexandra. O fată curajoasă de 15 ani pe care sistemul a lăsat-o singură până la moarte.

de Redactia Observator

la 30.07.2019 , 20:44

Să fii copil, captiv în casa unui criminal, să suni plângând la 112 şi să primeşti reproşul că ţii linia ocupată. Este teroarea nesfârştită în care şi-a trăit ultimele clipe Alexandra. O fată curajoasă de 15 ani pe care sistemul a lăsat-o singură până la moarte.

Strigătele sale de ajutor la 112 au fost înregistrate, iar dialogul dintre ea, operatori şi poliţişti este tulburător. Îl vom reda fără să-i facem cunoscută vocea, la cererea familiei. O voce disperată de copil, care nu i-a mişcat pe cei ce ar fi trebuit să o salveze.

Apel I - 25/07/2019, ora: 11:05:08 a.m.

Vezi și

Operator 112: Alo, 112, ce urgență aveți? Alo?

Alexandra: Bună ziua, vreau și eu în legătură cu poliția!

Operator 112: Ce s-a întâmplat doamnă, cum vă numiți?

Alexandra: Sunt domnișoară, am 15 ani, și ieri am fost sechestrată de către un domn.

Operator 112: Cum te cheamă?

Alexandra: Măceșanu Alexandra, vă rog veniți repede, nu știu unde sunt.

Operator 112: Cum adică nu știi unde ești? În ce localitate te afli?

Alexandra: În Dobro. Aaa. În Caracal, m-a dus în Caracal, dar nu știu unde exact.

Operator 112 : Păi dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal, cum crezi că te găsim? Aloo?

Alexandra: Da, stați, nu plecați vă rog.

Operator 112: Ai fost violată?

Alexandra: Da, am fost violată!

Operator 112: Da, rămâi la telefon, dar încearcă să-mi dai un punct de reper ca să știm exact ce. cum te putem găsi!

Alexandra: A venit, a venit, a venit.Veniți repede, vă rog!!!

Se închide apelul.

Operator 112: Păi să venim unde frate în Caracal. ? Păi ce dracu să-i fac că e în Caracal, că a răpit-o și a dus-o în Caracal, dar nu știe unde.

Apel II - 25/07/2019, ora 11:06:25 a.m.

Operator 112: Alo, 112, ce urgență aveți? Alo?

Alexandra: Tot eu sunt!

Operator 112: Unde ești în Caracal?

Alexandra: Am trecut, când am văzut prima dată, m-a legat la ochi și eram pe lângă dig, pe domn îl cheamă Popescu Lucian Gabriel.

Operator 112: Pe lângă dig, Popescu Lucian.păi și acuma pe unde ești? Te poți uita?

Alexandra: Nu pot, sunt închisă într-o cameră, văd decât o poartă.

Operator 112: Ia uită-te, uită-te pe. păi și da de unde îl cunoști tu pe el? Ia spune-mi.

Alexandra: Deci, să vă spun, ieri am ieșit la ocazie ca să mă duc până-n oraș, și dumnealui m-a luat la ocazie, a închis mașina și m-a închis acolo, după aia a zis să mă ducă la el.

Operator 112: Te-a luat la ocazie? Numărul la mașină.mai ții minte ceva din numărul de la mașină?

Alexandra: Nu.

Operator 112: Ce mașină, ce culoare măcar?

Alexandra: Mașina era gri și avea boturile turtite.

Operator 112: Cu bot turtit?

Alexandra: Da!

Operator 112: Atâta ai reținut tu, și acuma ești închisă? Ai trecut pe lângă dig?

Alexandra: Da, atunci când m-am uitat prima dată, dar acum nu știu, cred că sunt în Bold sau ceva, nu știu.

Operator 112: Bun, ai telefonul la tine, da?

Alexandra: Da, dar e la el! Eu acuma sun de pe alt număr.

Operator 112: Nu contează, de unde ai tu numărul ăsta?

Alexandra: Care număr?

Operator 112: Ăsta de pe care mă suni. De unde?

Alexandra: E telefonul lui, l-am găsit aici.

Operator 112: Telefonul lui?

Alexandra: Da!

Operator 112: Este telefonul lui, da, bun. Ia.

Alexandra: Da doamnă vă rog trimiteți-mi pe cineva că mi-e frică.

Operator 112: Hai gata, stați puțin, te cred, te-am înțeles, stai puțin la telefon dacă tot poți.

Alexandra: Mi-e frică, mi-e frică.

25/07/2019, ora 11:07:53 a.m. - apel preluat de către poliție.

Polițist: Alo

Op. 112: Alo, poliția?

Polițist: Alo, a trecut pe lângă dig.

Op. 112: A trecut pe lângă dig din ce am înțeles. De ieri e răpită, ăsta-i telefonul lui.

Alexandra: Vă rog, veniți cât mai repede.

Polițist: Unde să venim domnișoară? Ia spuneți-ne.

Alexandra: Poftim?

Polițist: Unde, unde?

Alexandra: Nu știu exact, Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie.

Polițist: Unde, în? Unde sunteți?

Alexandra: În Bold.

Polițist: În Bold? Aaa. În județul Olt?

Alexandra: Da uitați, uitați, stați un pic. Am găsit o adresă, bld. Antonius Caracalla nr. 9, B1, D.A..

Polițist: Acolo rămâneți! Rămâneți acolo. Antonius Caracalla nr. 9, da?

Alexandra: Veniți repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!

Operator 112: Continuați adresa asta, s-ar părea că e bloc.

Alexandra: Vă rog veniți repede că mi-e frică!.

Polițist: Ce bloc este acolo? Ați spus că e un bloc.

Alexandra: Nu este bloc, este o casă, este o curte.

Polițist: O casă, bun, rămâneți acolo să vină un echipaj de poliție, bine?

Operator 112 : E închisă.

Alexandra: Vă rog veniți repede că mi-e frică de el, m-a bătut.

Polițist:: Bine, bine, rămâneți acolo!

Alexandra: Aici rămân că n-am cum să ies, vă rog veniți

Polițist: Sunteți cu cineva? Sunteți singură? Cum ați ajuns?

Alexandra: Nuuuu, sunt singură, sunt singură vă rog.

Polițist: Sunteți singură, am înțeles, rămâneți acolo!

Alexandra:: Îmi este frică.

Polițistul prin stație: Alo, mașina, Antonius Caracalla numărul 9, este o fată bătută și violată, da?

Alexandra: Vă rog veniți repede că mi-e frică, vă rog!

Polițist: Domnișoară închideți telefonul, veți fi contactată și vine poliția acolo, da?

Alexandra: Vă rog, veniți repede!

Polițist : Da , bine, bine.

Alexandra: Domnule, domnule, este o mașină mare în curte.

Polițist : Bine, rămâneți la nr. 9 acolo, exact acolo!

Apel III - 25/07/2019, ora 11:12:36 a.m.

Operator 112: Alo 112, ce urgență aveți?

Alexandra: Doamnă ați trimis pe cineva? Că cred că se întoarce și mi-e frică că mă bate.

Operator 112: Da, ai vorbit cu poliția, da?

Alexandra: Da, cu dumneavoastră!

Operator 112: Ce ți-a zis poliția?

Alexandra: Mi-a zis că o să trimită un echipaj, da vă rog veniți mai repede!

Polițist: Alo?

Operator 112: Poliția? A revenit fata.

Polițist: Da.doamnă, spuneți domnișoară!

Alexandra: Vă rog ați trimis pe cineva aici?

Polițist : Am trimis, rămâneți acolo că nu. în 2 minute n-are cum să zboare măi domnișoară. Stați acolo, da?

Alexandra: Veniți vă rog, veniți, mi-e frică.

Polițist : Păi de cine vă este frică?? Alo, de cine vă este frică?

Alexandra: De el.m-a bătut.

Alexandra: Nu știu, am găsit doar o carte de vizită și mă gândeam că poate e a lui.

Polițist: Păi cartea de vizită e a lui?

Alexandra: Nu știu.

Polițist : Aaa, nu știi nici asta! Bine, așteptați acum.așteptați acolo, va veni acum echipajul în două-trei minute, așteptați.

Alexandra: Vă rog stați cu mine la telefon că îmi este frică.vă rog.

Polițist: Nu pot să stau în telefon domnișoară, că avem și alte apeluri, rămâneți acolo că vine echipajul de poliție, negreșit va veni, da, două-trei minute, ce naiba?

Alexandra: Bine.

Polițist: Da? Stați liniștită, calmați-vă un pic, da?

Alexandra: Mi-e frică.!

Polițist: Încercați să vă calmați, păi.da? Calmați-vă și va veni echipajul, e pe drum.

Alexandra: Bine, vă rog.

Polițist: Lăsați telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuție, echipajul nu poate să vorbească cu dvs.

Alexandra: Bine, bine, da.

Polițist: Bine.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Convorbirile integrale între Alexandra, poliție și 112: ”Nu pot să stau în telefon, domnișoară”