Video Copilă de 2 ani, plină de vânătăi, moarte suspectă la Galaţi: "Avea cucuie şi hematoame, mai vechi sau mai noi, nu se ştie"
Moarte suspectă la Galaţi. O copilă de doi ani şi cinci luni a făcut stop cardiac. Părinţii susţin că fetita s-ar fi înecat cu ceva, însă medicii n-au găsit niciun corp străin înghiţit de aceasta. Au descoperit însă că era plină de vănătăi. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz. Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emoţional!
Fetiţa locuia cu părinţii şi alţi trei fraţi în comuna Iveşti. Ieri, mama copilei a sunat la 112 şi a anunţat că fetiţa s-a înecat cu ceva şi i s-a făcut rău. Medicii de pe ambulanţă au găsit însă mult mai multe nereguli. "Era în stop cardio-respirator, prezenta multiple echimoze în regiunea capului, gâtului, toracelui, şi nişte cucuie, hematoame craniene, mai vechi sau mai noi, nu se ştie", a declarat dr. Mihai Polinschi, de la SAJ Galaţi.
Medicii au început manevrele de resuscitare şi au chemat în ajutor şi un echipaj SMURD. "Pacienta a fost intubată, nu s-a găsit niciun corp străin, s-a ajuns la spitalul de pedriatrie", a mai spus medicul.
Decesul fetiţei din Galaţi a fost declarat după zeci de minute de resuscitare
"Copilul în vârstă de 2 ani şi 5 luni a fost adus la noi în jurul orei 20.00 în stop cardio-respirator, în curs de resuscitare. La noi s-au continuat manevrele de resuscitare încă o oră, din păcate fără niciun succes terapeutic, declarându-se decesul", a explicat şi dr. Iuliana Moraru, purtătorul de cuvânt al Spitalului de copii din Galaţi.
- Mamă desfigurată de un vecin în faţa copilului său, pentru că fetiţa făcea prea mult zgomot în casă
- O fetiţă de trei ani, găsită moartă în casa în care locuia cu mama ei, în Anglia. „Nu cred că este vie”,...
- O fetiţă de şase ani, ţinută moartă timp de două zile în casa unui vecin, în timp ce era căutată de...
- Pedofil din Hunedoara, demascat de mama unei fetiţe de 7 ani pe care individul de 20 de ani încerca s-o racoleze
- Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la...
Speriaţi de numeroasele lovituri pe care fetiţa le avea pe trup, medicii de la spitalul de copii din Galaţi au anunţat poliţia şi protecţia copilului.
"Vom evalua situaţia socio-familiară de la domiciliul părinţilor, dacă acest incident este formă de violenţă, neglijenţă, cu caracter repetitiv. Ne interesează foarte mult copiii care au rămas acasă, să fie echilibraţi din pdv psihologic, de asemenea", a spus şi Tania Calcan, de la Protecţia Copilului Galaţi.
În baza sesizării a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Medicii legişti urmează să facă necropsia pentru a afla cazua exactă a morţii. În funcţie de asta, încadrarea jurdică a faptei se poate schimba.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰