Costel Alexe, sub control judiciar într-un dosar de luare de mită. Politicianul s-a autosuspendat din funcția de președinte al PNL Iași
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru al Mediului Costel Alexe anunţă că a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare. El afirmă că s-a autosuspendat de la conducerea PNL Iaşi.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
"Sunt nevinovat și am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanță, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcția de lider al PNL Iași", transmite președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, suspectat că a cerut și primit 22 de tone de tablă.
„Ieri, 27 aprilie, am fost invitat la DNA pentru a mi se aduce la cunoștință că, în dosarul care mă vizează, am primit calitatea de inculpat, iar procurorii au dispus impunerea controlului judiciar. Sunt nevinovat și am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanță, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcția de președinte al PNL Iași”, anunță Costel Alexe.
El menționează că Partidul Național Liberal a susținut permanent lupta împotriva corupției prin toate măsurile pe care le-a luat nu doar de când este la guvernare, ci și când a fost partid în opoziție.
„Și eu personal am susținut lupta împotriva corupției, am promovat integritatea în activitatea mea politică și așa voi proceda și de acum înainte. Am încredere că îmi voi demonstra nevinovăția în justiție, iar, până atunci, vreau să mă asigur că această nouă calitate pe care o am în dosar nu va afecta în niciun fel activitatea și imaginea filialei.
Echipa PNL Iași este profesionistă, am muncit foarte mult să construim programul de guvernare și viziunea de dezvoltare a comunității și am reușit să obținem cele mai bune rezultate pentru PNL la ultimele cicluri electorale. Sunt un om de echipă, dar consider că este cel mai corect ca toate implicațiile pe care le produce acest dosar să le gestionez la nivel personal.
Am încredere în colegii mei și știu că vor susține activitatea filialei și politicile liberale, astfel încât să păstreze pozitia PNL ca cea mai puternică formațiune politică județeană”, adaugă Alexe.
Alexe subliniază că va continua activitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean şi a demonstra împreună cu echipa pe care a format-o că pot implementa programul de guvernare pe care l-au votat ieşenii şi că ”administraţia liberală este un exponent al schimbării în bine”.
„Voi demonstra împreună cu echipa pe care am format-o că putem implementa programul de guvernare pe care l-au votat ieșenii și că administrația liberală este un exponent al schimbării în bine. Sunt încrezător că instanțele de judecată își vor face corect treaba, iar în final se va demonstra că sunt un om de bună credință”, conchide Costel Alexe.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că "ar fi cazul" ca PNL să "reacţioneze politic" în ceea ce priveşte faptul că atât şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, cât şi primarul Mihai Chirica sunt vizaţi de acuzaţii ale procurorilor. "Dacă nu o va face în următoarele zile, voi avea o discuţie pe această speţă", a afirmat Iohannis.
Fostul ministru al Mediului Costel Alexe este inculpat pentru luare de mită şi instigare la delapidare. În acelaşi dosar este urmărită penal şi o persoană cu funcţie de conducere într-o societate din siderurgie, pentru dare de mită şi delapidare.
Alexe ar fi pretins de la acea persoană produse din tablă, pentru a aloca gratuit acelei fabrici certificate de emisii de gaze cu efect de seră şi a monitoriza măsurile de închidere a unei halde de zgură. Costel Alexe ar fi primit acele produse, în cantitate de 22 de tone şi în valoare de 103.000 lei, la o firmă administrată de o rudă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰