Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Crima de la metrou: Principala suspectă a fost mutată din Arestul Central la spitalul penitenciarului Jilava

Deşi prima tentativă a criminalei a fost puţin după ora 15:30, victima şi tatăl ei au ajuns în faţa unui poliţist abia la ora 17:15.

de Redactia Observator

la 14.12.2017 , 14:18

Crima de la metrou, care a îngrozit o ţară întreagă, scoate la iveală situaţii revoltătoare! Deşi prima tentativă a fost puţin după ora 15:30, victima şi tatăl ei au ajuns în faţa unui poliţist abia la ora 17:15.

Ministrul de interne, Carmen Dan, a declarat în urmă cu puţin timp că a fost vorba de o sincopă.

E o anchetă în derulare. Nu aş vrea să mă pronunţ eu acum, la cald, însă, din ceea ce am văzut eu, poliţiştii din momentul în care au fost sesizaţi, şi se cunoaşte deja că a fost o oarecare sincopă după apelul de la 112, dar de la ora 17:15 când au fost sesizaţi şi au început procedura de audiere, a declarat ministrul MAI.

Vezi și

La recomandarea unui medic psihiatru, principala suspectă în cazurile de atac de la metrou a fost mutată din arestul central la Spitalul penitenciar Jilava. Asta după ce aseară, femeia a spus că nu se simte bine. Desi a avut momente când părea incoerenta,  le-a povestit anchetatorilor că a fost exploatată în Spania. Victimele ar fi fost alese după trăsăturile agresoarei din străinătate. De câteva luni însă, femeia locuia în Bucureşti. Individa are şi antecedente penale. Este vorba de un dosar pentru furt. Ar fi furat, mai exact, peşte dintr-un magazin din zona Gării de Nord.

Două tinere, una după alta, au fost victimele femeii de 36 de ani. Prima tentativă a fost la ora 15:35, la staţia Costin Georgian. Alexandra însă a reuşit să scape. 

Dacă incidentul ar fi fost semnalat mai devreme, poate că a doua victimă ar fi fost încă în viaţă, spune bărbatul. Abia după ce Alina a fost ucisă însă, a urmat mobilizarea de forţe fără precedent în Capitală.

Tânăra de 25 de ani era stabilită de câţiva ani în Bucureşti. Locuia cu soţul ei. În spate însă are o poveste de viaţă dramatică. După ce mama a părăsit-o, a fost crescută mai mult de vecini. Dar reuşise să-şi construiască un viitor. A terminat o facultate, şi-a construit o familie şi lucra într-o multinaţională.

Criminala a atacat la o oră de vârf. Zeci de persoane erau pe peron, dar nimeni nu a intervenit. De fiecare dată, după ce a acţionat, individa a reuşit să se strecoare printre oameni şi să se facă nevăzută. 

Abia la ora 1 noaptea, Magdalena Şerban a fost prinsă în faţa unui magazin din centrul Bucureştiului. Pe internet, oamenii au început să posteze informaţii şi despre alte atacuri ale femeii. Unul ar fi fost în zona Obor. După ore de audieri, individa a fost reţinută, apoi arestată pentru 30 de zile pentru omor, dar şi tentativă de omor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Crima de la metrou: Principala suspectă a fost mutată din Arestul Central la spitalul penitenciarului Jilava