Crimă şocantă în Teleorman. Suspectul principal a încercat să-şi ia viaţa când a văzut poliţia la poartă
O crimă șocantă a zguduit localitatea Măgura de lângă Alexandria. O bătrână în vârstă de 82 de ani a fost ucisă în urmă cu câteva zile.
- Trupul victimei a fost găsit plin de răni
- Poliţia a demarat o anchetă în acest caz
Trupul acesteia a fost descoperit prezentând multiple urme de violență atât pe membre, cât și la nivelul feţei, semn că victima a luptat pentru viața sa.
Cunoscută în sat ca o fire mai retrasă, dar harnică, fosta cârciumăreasă își rotunjea veniturile din pensie vânzând țuică localnicilor. Aceasta a avut parte de un sfârșit violent, chiar în casa acesteia de la strada principală, iar surse din anchetă ne-au confirmat că aceasta prezenta multiple leziuni.
În sat, un individ cunoscut ca și consumator de alcool, zilier, a fost inclus în cercul suspecților, dar polițiștii, care au prelevat amprente și mai multe probe de la locul crimei, nu au reușit să-l găsească în acest weekend. Au revenit luni la el acasă, acesta locuind relativ aproape de locul crimei, l-au chemat la poartă și, deși inițial a venit, când a văzut că este vorba despre organe de anchetă, a fugit, a luat un cuțit și a încercat să se sinucidă, tăindu-și gâtul.
A fost oprit rapid de oamenii legii, care au solicitat intervenția ambulanței. Reporterii aflați la față locului au surprins momentul când acesta a fost preluat de ambulanță și dus către UPU în Alexandria, cu răni superficiale însă, deși plin de sânge.
Ambulanței i-au fost necesare maximum 10 minute de la apel și până să ajungă la fața locului, așa că pacientul a fost rapid stabilizat și imobilizat în vederea deplasării la spitalul din Alexandria, iar cercetările sunt în plină desfășurare.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰