+18 Activştii pro-ruşi bat cu bestialitate ucrainenii din Harkov! Doi oameni au decedat
Administraţia interimară proeuropeană de la Kiev a început mobilizarea trupelor în contextul semnalelor privind o intervenţie militară rusă în Crimeea
Două persoane au decedat la Harkov după ce au fost bătute cu bestialitate de susţinătorii Rusiei. Primarul Ghenadii Kernes a susţinut că mitingul a fost paşnic, dar în realitate au fost cel puţin 75 de răniţi!
Atenţie, imaginile de mai sus vă pot afecta emoţional!
UPDATE 16:50 Două persoane au decedat la Harkov, după ce au fost bătute de activiştii pro-ruşi.
UPDATE 12:40 Ministrul Apărării al Ucrainei, Igor Teniuh, a declarat că noaptea trecută în Crimeea au aterizat cel puţin 11 elicoptere militare rusești și sapte avioane militare de transport IL-76. Teniuh spune că şeful operaţiunilor militare ruseşti în Ucraina este comandantul regiunii militare Sud, general-colonelul Alexander Galkin, relatează Deschide.md.
Consiliul ucrainean pentru Securitatea Naţională a decis plasarea armatei în stare de alertă şi mobilizarea trupelor, afirmă preşedintele instituţiei, Andrei Parubi.
Aproximativ 15.000 de militari ruşi sunt în prezent în Peninsula Crimeea, susţine un reprezentant al misiunii Ucrainei la Naţiunile Unite, fără a oferi detalii despre modul în care serviciile ucrainene au ajuns la această cifră, relatează CNN.
Nu se ştie dacă cei 15.000 de militari sunt de la bazele ruse din Crimeea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰