Criminalul evadat de la Penitenciarul Focșani a fost prins la o stână din Vrancea
Criminalul Vasilică Ciubotaru, care a evadat de la Penitenciarul Focșani, a fost prins în Comuna Poiana Cristei din Vrancea, sâmbătă seară. Individul se ascundea la o stână, spun polițiștii.
Criminalul Vasilică Ciubotaru, care a evadat de la Penitenciarul Focșani, a fost prins în Comuna Poiana Cristei din Vrancea, sâmbătă seară. Individul se ascundea la o stână, spun polițiștii.
Potrivit IPJ Vrancea, în operațiunea de căutare a evadatului au fost mobilizați polițiști, jandarmi și angajați ai Penitenciarului Focșani, unde deținutul fugar era încarcerat.
Vasilică Ciubotaru a fost identificat și prins pe raza comunei vrâncene Poiana Cristei. Conform polițiștilor, individul de 39 de ani se ascundea la o stână.

- Și-a mințit părinții că lucrează la SpaceX, iar când au descoperit adevărul, i-a ucis. Un tânăr din SUA,...
- Suspectul crimei din Brăila, trimis în judecată. Dentista a fost ucisă în propriul cabinet pentru un telefon şi...
- O fetiţă de 3 ani și-a împuşcat accidental sora de un an, când se juca nesupravegheată cu pistolul uitat de...
- "Era sărit de pe fix. Ce să faci". Robert şi-a luat mama drept soţie şi a ucis-o cu o cruzime ieşită din...
- El este Robert, tânărul din Vaslui care şi-a decapitat mama cu un cuţit. Ce le-a mărturisit poliţiştilor...
Deținutul a fost preluat de polițiști, pentru a fi încarcerat din nou la Penitenciarul Focșani.
Condamnat pentru uciderea unei bătrâne
Bărbatul de 39 de ani a fost condamnat în 2005 la 22 de ani de închisoare, după ce a violat şi a ucis o femeie de 74 de ani, cu probleme psihice. Cu toate acestea, era încadrat în regim deschis, iar de mai bine de jumătate de an lucra la construcţia unor hale.
În ciuda faptelor sale grave, deținutul era încadrat în regim deschis în Penitenciarul Focșani. Astfel, de mai bine de jumătate de an, el lucra la construcția unor hale.
Cum a evadat criminalul
Vasilică Ciubotaru se afla vineri la o fermă de pui din Golești, împreună cu alți șase deținuți. Ei erau păziți doar de un singur gardian.
Potrivit paznicului fermei, evadarea a avut loc după ora 13.00, când deținuții au luat masa. În timp ce ceilalți pușcăriași s-au întors la muncă, criminalul a spus că vrea să se ducă la baie și a fugit.
Pentru evadare, el riscă acum încă 3 ani de închisoare.
- Acest articol a fost actualizat -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰