Antena Meniu Search
x

Cristian Bobeică, românul vânător de piraţi somalezi

I se spune vânătorul de piraţi. Şi este un român din Târgovişte.

Vezi și

I se spune vânătorul de piraţi. Şi este un român din Târgovişte. De aproape patru ani, lucrează în domeniul securităţii private şi apără navele de mare tonaj de piraţii din nord-estul Africii. I-au trecut prin mâini 12 tipuri de arme, până acum. De obicei, are în subordine doar trei camarazi, alături de care trebuie să protejeze zeci de marinari şi mii de tone de marfă preţioasă. Navele sunt transformate în adevărate fortăreţe, iar românul trebuie să le arate piraţilor că sunt imposibil de capturat. 

Pe mare, siguranţa se câştigă greu. Chiar şi glonţ cu glonţ, uneori. Navele de mare tonaj, care transportă petrol sau containere cu mărfuri, sunt deseori ţintele piraţilor somalezi sau nigerieni. Cristian Bobeică este românul care le protejează. 

Dacă piraţii reuşesc să urce pe navă, comandantul, marinarii şi echipa de securitate se retrag în citadelă. Ultimul punct de rezistenţă. 

De obicei, atacul navelor se face cu cel puţin două bărci rapide. În fiecare, sunt cinci-şase piraţi. Cristian şi echipa lui pot face şi uz de armă, dacă este cazul. 

La prima vedere, jobul lui Cristian pare un film de acţiune. Dar totul vine cu un preţ. Cristian Bobeică a fost şi la un pas de moarte pe mare. 

Dar s-a întors. Totuşi, acum are experienţă şi prinde contracte mai scurte pe mare. Stă mai mult timp acasă şi a încercat să predea cursuri de supravieţuire copiilor din Târgovişte. N-a găsit, însă, o sală de sport la şcolile din oraş şi, spune el, nici sprijin din partea autorităţilor. Aşa că mai iese la vânătoare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Cristian Bobeică, românul vânător de piraţi somalezi