CSM vrea ca şoferii care rămân fără permis şi fac contestaţie să nu mai poată conduce până la decizia finală
CSM propune ca şoferii care rămân fără permis şi fac contestaţie să nu mai poată conduce până la decizia finală a instanţei. Iniţiativa vine în contextul în care mare parte dintre procesele civile sunt legate de permise și amenzi rutiere. Magistrații spun că o astfel de măsură ar descuraja contestațiile depuse abuziv de şoferii vinovaţi care vor doar să mai câștige timp. De cealaltă parte, poliţiştii sunt de părere că, dimpotrivă, ar fi o măsura care ar naşte şi mai multe procese în instanţă.
Şoferii care dovedesc în instanță că au primit o amendă sau li s-a reținut permisul dintr-o greșeală, sunt nevoiți să deschidă o altă acțiune, tot în instanță, pentru acele despăgubiri de la statul român, de pildă, în situația în care nu au putut conduce și au fost afectați, din punct de vedere profesional din acest motiv.
Această propunere face parte dintr-un set de inițiative transmise de Consiliul Superior la Magistraturii către Ministerul Justiției pentru degrevarea instanțelor de judecată. Spun magistrații de la CSM că, prin această propunere, i-ar descuraja pe șoferii care depun în instanțe astfel de acțiuni doar ca să își recupereze permisul de conducere, deși ulterior se dovedește că aceștia au avut permisul reținut pe bună dreptate.
Însă, pe de altă parte, vor fi, însă, afectați cei care dovedesc, printr-o hotărâre a unei instanțe, faptul că au avut permisul suspendat din greșeală, pentru că, până la finalizarea acestui proces, ei nu vor mai putea conduce, pentru că nu vor mai avea permisul de conducere înapoi, așa cum prevede legea în acest moment.
În această situație sunt două tabere care, pe de-o parte, susțin această inițiativă, pentru că judecătorii nu ar mai avea pe rol atâtea procese de genul acesta, însă, pe de altă parte, șoferii care reușesc să-și obțină dreptatea în instanță, vor fi afectați pentru că nu vor mai avea permisul de conducere până la finalizarea procesului, care poate dura până la doi ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰