Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum arată centrul mobil de comandă în caz de dezastru cumpărat de MAI. Este unic în Europa, construit după standarde NATO

Salvatorii români au primit echipamente de ultimă generaţie. Ministerul de Interne a cumpărat, din fonduri nerambursabile, un centru mobil de comandă, unic în Europa, construit după standarde NATO. Este dotat cu dispozitive şi antene care reuşesc să restabilească sistemele de comunicaţii în caz de dezastru. Chiar dacă toate reţelele şi-ar pierde semnalul, salvatorii vor putea fi coordonaţi în operţiuni de salvare, cu ajutorul centrului mobil.

de Redactia Observator

la 30.11.2023 , 20:22

Ministerul de Interne continuă să-şi doteze forţele cu noi tehnologii şi capacităţi de răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă, care reprezintă o provocare din ce în ce mai accentuată din multiple cauze, de la schimbări climatice până la complexitatea unor instalaţii care se folosesc în viaţa de zi cu zi în activitatea socială şi economică, ce pot, uneori, produce accidente, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Centru mobil de comandă în caz de dezastru

El a participat, joi, la evenimentul prilejuit de intrarea în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a Centrului de comunicaţii şi a punctului de comandă mobil naţional şi a două centre de comunicaţii ale punctelor de comandă mobile de nivel mediu.

Vezi și

"Ministerul Afacerilor Interne continuă să-şi doteze forţele cu noi tehnologii şi capacităţi de răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă, în alte cuvinte continuă să-şi întărească capacitatea de asistenţă a cetăţenilor şi a comunităţilor în situaţii de urgenţă. Avem în faţă o tehnică produsă în România în colaborare cu firma Elbit din Israel, deci tehnologie israeliană şi românească produsă în România la standarde NATO. Situaţiile de urgenţă, din păcate, reprezintă o provocare din ce în ce mai accentuată pentru forţele şi capacităţile Ministerului Afacerilor Interne din multiple cauze, de la schimbări climatice până la complexitatea unor instalaţii care se folosesc în viaţa de zi cu zi în activitatea socială şi economică, ce pot, uneori produce accidente, situaţii limită în care e nevoie să avem o capacitate de răspuns. În astfel de situaţii este necesară planificarea şi comunicare, ori, aceste centre de comandă pe care le avem în faţă sunt elemente cheie, importante pentru o bună planificare a acţiunii în teren şi pentru o bună comunicare", a declarat Cătălin Predoiu.

Pe acelaşi subiect

El a subliniat că şi aceste dotări sunt finanţate din bani europeni. "Deci, iată, avem din nou aceleaşi ingrediente, aceleaşi elemente care, combinate prin acţiunea administrativă, respectiv fonduri europene, efort românesc, colaborare cu parteneri strategici, tehnologie, dedicaţie, viziune, produc un rezultat care, în final, e benefic, pentru cetăţeni şi pentru comunităţile noastre", a declarat Predoiu.

În context, ministrul Afacerilor Interne a dat asigurări că toate cadrele MAI sunt pregătite să asiste cetăţenii, inclusiv în această minivacanţă de 1 Decembrie.

La rândul său, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că IGSU mai face un pas în dotare. "În spatele nostru se află parte din conceptul de comandă şi control în situaţiile de urgenţă. Comandă şi control integrate care pot să permită lucrul cu toate structurile şi permit să coordonăm o intervenţie într-un mod integrat la faţa locului sau în apropierea locului, unde este o problemă", a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a precizat că cele două centre de comunicaţii ale punctelor de comandă mobile de nivel mediu fac parte dintr-un complet de astfel de 33 de centre care vor ajunge în judeţele care până acum nu au primit centre de comandă.

"Aceste centre vor ajuta pompierii la intervenţiile lor, vor ajuta pe cei care comandă şi coordonează intervenţia să facă acest lucru într-un mod corect, civilizat, cu toate comunicaţiile necesare, inclusiv cele satelitare, şi să comunice cu centrele de comandă ale ministerului la nivel central", a afirmat Arafat.

El a subliniat că Centrul naţional de conducere şi comandă a intervenţiei, componentă mobilă, este un Centru unic la nivel european.

"Acest Centru permite ca până la 30-35 de persoane să lucreze în interiorul său, cu cele mai moderne sisteme de comunicaţii şi de gestionare ale situaţiilor de urgenţă. Este un Centru care deţine anumite elemente care sunt foarte complexe din punct de vedere al comunicaţiilor. Toate standardele care sunt implementate în acest Centru sunt la nivelul standardelor NATO. Din nou, fondurile europene au fost folosite pentru dotarea IGSU şi a Sistemului naţional de urgenţă într-un mod eficient pentru a ajunge la un nivel înalt de performanţă în viitor", a declarat Arafat.

La eveniment au mai fost prezenţi, între alţii, ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar şi reprezentantul Elbit System, Markus Holz.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cum arată centrul mobil de comandă în caz de dezastru cumpărat de MAI. Este unic în Europa, construit după standarde NATO