Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum au plănuit 3 copii să ucidă un taximetrist ca să-i fure maşina. Minorul de 13 ani l-a înjunghiat

Un atac şocant şi premeditat a zguduit oraşul Târgu Mureş. Trei băieţi, de 13, 15 şi 16 ani, ar fi pus la cale un plan diabolic, potrivit procurorilor. Voiau să omoare un taximetrist şi să-i fure maşina. 

de Redactia Observator

la 30.01.2026 , 13:48

Pe 28 ianuarie 2026, cei trei băieți au urcat într-un taxi în cartierul Unirii, cerând să fie transportați în localitatea Porumbeni. Într-o zonă izolată, fără case în jur, minorii i-au cerut șoferului să oprească, iar atunci, băiatul de 13 ani a scos un cuțit și l-a lovit în faţă.

Planul lor nu se limita doar la rănirea taximetristului, spun procurorii. Cei trei intenționau să-l ucidă și să-i fure autoturismul și banii. "În fapt, în data de 28.01.2026, în jurul orei 06:00, inculpații minori C. M. (16 ani), B. G. (15 ani) și martorul minor L. I. (13 ani) în baza unei înțelegeri prealabile de a ucide un taximetrist, cu scopul de a-i sustrage autoturismul și sumele de bani deținute, au identificat un șofer asupra căruia să pună în aplicare planul elaborat și au urcat în autoturismul taxi al acestuia de pe raza cartierului Unirii din mun. Târgu-Mureș, solicitând să fie transportați în localitatea Porumbeni.

După ieșirea din satul Voiniceni, în direcția satului Porumbeni, într-o zonă arabilă, fără imobile, cei trei i-au solicitat persoanei vătămate să oprească autoturismul, iar după ce au coborât din acesta, martorul minor L.I a lovit cu un cuțit persoana vătămată în zona feței, cauzându-i leziuni traumatice constând într-o plagă înțepată la nivelul aripii nazale drepte penetrantă în fosa nazală, leziuni care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale. Propunerea parchetului a fost admisă de către Tribunalul Mureș, fiind emise pe numele inculpaților C. M. și B. G. mandate de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile", se arată în comunicatul de presă.

Articolul continuă după reclamă

După atac, s-au făcut nevăzuţi. Poliţiştii au descoperit că fugiseră dintr-un centru din plasament. Tribunalul Mureș a emis mandate de arestare preventivă pe 30 de zile pentru cei doi minori de 15 și 16 ani, în timp ce băiatul de 13 ani, conform legii, nu va răspunde penal pentru faptele comise.

Filmul atacului din Târgu Mureş

Atacul brutal a avut loc pe 28 ianuarie 2026. După ce au plecat cu taxiul din Târgu Mureş spre satul Porumbeni, aflat la 10 kilometri distanţă, au recunoscut că nu au bani să plătească cursa.

Şoferul i-a dat jos, în câmp. Atunci, unul dintre copii s-a năpustit asupra bărbatului de 54 de ani cu un cuţit. "S-au dat jos iniţial şi apoi unul dintre ei s-a întors şi a scos un cuţit şi l-a înjunghiat pe conducătorul auto. Au şi fost reţinuţi cei trei. Trei inşi erau şi unul dintre ei... A fost înjunghiat în faţă, sub nas. Chiar dacă nu aveau bani, îi duceau, îi punea jos şi scăpa de ei", povesteşte patronul firmei de taximetrie.

Bărbatul a reuşit să sune la 112 şi a ajuns de urgenţă la spital. A scăpat ca prin minune. "Prezenta o plagă la nivelul feţei drepte şi a aperei nazale. În momentul de faţă e la ORL pentru a se rezolva problema, stabil. Putem să spunem că a avut un mare noroc, putea fi ceva mult mai grav la nivelul respiraţiei", au declarat medicii.

Poliţiştii au aflat că agresorii au fugit seara trecută din plasament. Nimeni nu le-a observat dispariţia până la atac. "Au părăsit fără permisiune incinta caselor de tip familial, era sub măsură de protecţie, beneficiari ai sistemului. În cadrul nostru vom face nişte cercetări la nivelul casei ca să vedem care au fost condiţiile", spune Doru Constantin, purtător de cuvânt DGASPC Mureș.

La fel ca în cazul din Timiş, copilul de 13 ani nu poate răspunde penal. Legea s-ar putea schimba după crima din Timiş, un copil a fost ucis de colegi de şcoală de 13 şi 15 ani. Peste 250 de mii de oameni au semnat  o petiţie pentru  "Legea Mario", care cere să fie traşi la răspundere pentru infracţiuni grave şi copiii peste 10 ani. Ministerul Justiţiei are un grup de lucru pentru modificarea legii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă mai ajung banii și pentru activități culturale sau de relaxare?
Observator » Evenimente » Cum au plănuit 3 copii să ucidă un taximetrist ca să-i fure maşina. Minorul de 13 ani l-a înjunghiat