Video Cum poţi face un ban în plus cu hainele de care ai uitat în dulap. Fenomenul ia amploare
Cheltuim an de an mii de lei pe haine şi pe multe dintre ele nu le îmbrăcăm niciodată! Chilipirurile pe care le găsim la reduceri sau le luăm privind poze de pe site-urile chinezeşti nu sunt, de cele mai multe ori, o investiţie pe termen lung. Ba se transformă, de cele mai multe ori, într-o capcană pentru buzunarul nostru! Există şi alternative. Una dintre ele e târgul de unde putem cumpăra ce nu mai poartă alţii. Preţuri mai mici, piese diferite de cele pe care le găsim în magazine, şi o nouă şansă pentru hainele altora în garderoba noastră.
Anita recunoaşte că este o victimă a modei! Are garderoba plină de haine pe care nu le-a purtat niciodată, aşa că nu e de mirare că abia aştepta să le vândă la un târg. "Impulsul de moment, falsa idee că ai nevoie, îţi iau ochii. Cred că a venit momentul să merg pe mai puţin şi mai bun. Majoritatea sunt la 30-40% faţă de preţul de achiziţie iniţial".
Şi Adina alternează cumpărăturile compulsive cu... târgurile în care vinde ce nu apucă să poarte. E deja un obicei ca în fiecare sezon să îşi facă astfel loc în garderobă. "Am o regulă foarte clară, să şi scot ceva din dulap. Piesele de aici se încadrează între 30 şi 300 de lei, deci preţuri foarte accesibile cu haine din ultimele colecţii pentru că de îndată ce simt că nu aş mai purta ceva, le scot pentru reciclare".
"Ne bucurăm de haine împreună, pentru că preţurile sunt cât să scăpăm de ele şi să se bucure altcineva pentru achiziţie. Este o schimbare de mentalitate", spune Claudia Nicolau, organizatoarea târgului.
Fenomenul ia amploare
"Târgul a intrat în al 11-lea an. Sunt oameni care vin de la început şi vin în continuare şi pe lângă ei, de fiecare dată, vin oameni noi. Ceea ce mă face să cred că se schimbă ceva. Oamenii vor şi caută ineditul", a declarat Laura Bucur, organizatoare târg.
Astfel de iniţiative au şi un scop social - creează comunităţi. "Oamenii care vin aici, vin pentru atmosferă, nu neapărat să cheltuie foarte mulţi bani. Nu venim pentru o afacere, pentru puterea comunităţii. Cumpăr foarte mult, pentru că îmi plac hainele, pentru că vânez reduceri", spune Simona Lăcătuş, expozantă.
Târgurile de vechituri devin şi ele un stil de viaţă. Adina este influencer şi îşi învaţă urmăritorii să nu mai cadă victime consumerismului. "N-am mai cumpărat nimic basically timp de un an. Deci în 2023 m-am oprit din cumpărat. Dar mi-a schimbat viaţa, mi-a schimbat modul în care văd cumpărăturile! Acum, aproape toate lucrurile pe care le am sunt de la magazine second hand sau de la pieţe de vechituri", explică Adina.
Specialiştii spun că în ultimii 15 ani, durata medie de viaţă a hainelor a scăzut cu mai mult de o treime. Şi nici nu e de mirare, câtă vreme zilnic, în România ajung peste un sfert de milion de colete din China. Practic, o cincime din totalul livrărilor făcute la noi conţin mărfuri chinezeşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰