Experții, despre telefoanele la 112: ”Dacă ești stresat, nu ai ce căuta acolo”
112, serviciul de urgenţă în care s-au investit zeci de milioane de euro, n-a fost în stare să salveze un copil. Operatorii s-au pierdut într-un dialog haotic şi neprofesionist. O spun experţii care s-au antrenat pentru astfel de misiuni de urgenţă.
112, serviciul de urgenţă în care s-au investit zeci de milioane de euro, n-a fost în stare să salveze un copil. Operatorii s-au pierdut într-un dialog haotic şi neprofesionist. O spun experţii care s-au antrenat pentru astfel de misiuni de urgenţă. Ministrul Mihai Fifor a anunţat anchete până la vârf şi o reformă radicală în tot sistemul.
Un apel cât un strigăt pentru viaţă. O copilă de 15 ani răpită, bătută şi violată sună la 112, un sistem de urgenţă de care se agaţă cu toată speranţa că va fi salvată. Primeşte în schimb o mostră pură de cinism şi neprofesionalism. O spune un fost şef al Serviciului de Operaţiuni Speciale din Constanţa.
Emil Moraru s-a antrenat la New York cu trupele SWAT şi a testat tehnici de reacţie în cazuri de urgenţă majoră.
Operatorii 112 şi poliţiştii care au preluat apelul Alexandrei se încurcă în răspunsuri şi nu ajută deloc un copil speriat, care are nevoie să fie salvat IMEDIAT.
Alexandra: Sunt domnișoară, am 15 ani, și ieri am fost sechestrată de către un domn...
Operator 112 (1): Cum te cheamă?
Alexandra: Măceșanu Alexandra, vă rog veniți repede, nu știu unde sunt....
Operator 112 (1): Cum adică nu știi unde ești? În ce localitate te afli?
Operatorul 112 pare enervat că adolescenta nu ştie adresa unde este sechestrată. De lipsă de empatie şi răbdare dau dovadă şi poliţiştii.
Alexandra: Vă rog stați cu mine la telefon că îmi este frică...vă rog...
Polițist (2): Nu pot să stau în telefon domnișoară că avem și alte apeluri, rămâneți acolo că vine echipajul de poliție, negreșit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (pe fundal se aude plânsul Alexandrei).
Alexandra: Vă rog, aţi trimis pe cineva aici?
Poliţist (2): Am trimis, rămâneţi, acolo, în două minute nu are cum să zboare, măi domnişoară!
Concluzia specialistului: Nu poţi lua oameni de pe stradă, nepregătiţi şi neantrenaţi în situaţii reale, ca să gestioneze o criză.
Dispariţia Alexandrei ne-a arătat faţa adevărată a aşa-numitului sistem DE URGENŢĂ. Procurorii au cerut abia joi companiei de telefonie mobilă detaliile convorbirilor dintre Alexandra şi poliţiştii de pe teren. Telefonul pe care l.a folosit adolescenta nu a fost găsit la percheziţii, iar anchetatorii suspectează că a fost ars.
Ce urmează de acum înainte? Sistemul 112 trebuie reformat. Poliţia trebuie restructurată din temelii, iar anchetele trebuie să plece de la primul poliţist de pe teren până la ultimul şef. O spune ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor. O cer şi rudele Alexandrei în plângeri penale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰