Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum s-au schimbat gusturile tinerilor din România în materie de băuturi, în ultimii ani

Tinerii de 25-30 de ani consumă mai puţin alcool decât generaţiile mai în vârstă sau chiar deloc. Acesta este şi motivul pentru care producătorii de bere sau chiar spirtoase caută alternative. În barurile din România oferta de băuturi distilate non-alcoolice este tot mai diversificată. Clienţii beau wiskey, rom sau gin şi apoi se pot urca liniştiţi la volan. 

de Alex Prunean

la 21.10.2023 , 20:19

Client-barman: Salut! Aş dori ceva fără alcool. 

Avem opţiuni în ceea ce înseamnă un gin fără alcool, un rom, un whisky şi un aperitivo nonalcoolic. 

Cum s-au schimbat gusturile tinerilor din România în materie de băuturi, în ultimii ani

Vezi și

Specialiştii spun că este un trend mondial mai ales în rândul tinerilor din Generaţia Z. Sunt clienţi care experimentează conceptele de mindful drinking sau sober curiosity. Adică beau cu moderaţie sau chiar deloc alcool chiar dacă sunt la o petrecere. 

Pe acelaşi subiect

Alex Prunean, reporter Observator: Suntem tot mai "însetaţi", dar luăm măsuri pentru asta, arată datele oficiale. Consumul de alcool a crescut anul trecut în România, în medie, cu 11,5%, dar şi mai mult a crescut consumul de băuturi care nu conţin alcool, cu 26 de litri de persoană. Exceptând apa, cea mai mare creştere a avut-o berea fără alcool, dar tot pe plus a fost şi consumul de gin, rom sau whisky…tot nonalcoolice.  

Mihai Pop - barman şef: Cele mai cerute ar fi ginul. Ginul fără alcool. Ginul tonic în general este o băutură foarte consumată la noi în locaţie şi în România în general. Şi acel substitut pentru aperol, acel aperitivo, care iarăşi este foarte cerut de oaspeţi. 

Aproape orice băutură care ne transformă în pietoni are acum şi varianta fără alcool. 

Barman: Avem un distilat non alcoolic, un substitut al ginului. Se adaugă o măsură. Evident avem nevoie şi de putin balans, şi aici folosim suc proaspăt de lămaie şi o apă tonică premium. 

Alexandru: Sunt şi momente când nu conduc şi prefer să beau un cocktail fără alcool sau o bere fără alcool tocmai pentru că a doua zi am chestii de făcut dimineaţă. 

"Distilatele" non-alcoolice au un preţ mai mare decât cele clasice, pentru că procesul de producţie este unul complet diferit. 

Silviu Bălășescu - barman: Apa e mai ieftină decât alcoolul. De ce preţurile astea? E simplu pentru că apa este un solvent mult mai slab decât alcoolul, adică extrage aromele mult, mult mai greu decât alcoolul, din plante fructe sau orice se foloseşte. Din cauza asta producătorii folosesc de patru, până la de 9 ori mai multe plante, fructe, condimente.

Cât despre diferenţele de gust...

Mihai Pop - barman şef: Ele există pentru că alcoolul şi poartă acel fenol de arome, şi atunci noi avem aromele, dar poate nu sunt chiar atât de intense. 

Cu tot avântul luat de aceste băuturi, România rămâne pe primul loc în Uniunea Europeană la consumul de alcool. Un român bea în medie 11 litri anual. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cum s-au schimbat gusturile tinerilor din România în materie de băuturi, în ultimii ani