Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum s-au trezit zeci de români cu credite-surpriză la bancă. "Mi-a venit acasă executorul judecătoresc, 1.700 de lei"

Atenţie la brokerii cu care lucraţi! Zeci de români au fost înşelaţi de o femeie care s-a folosit de actele lor pentru a obţine împrumuturi de la bănci. Oamenii s-au trezit cu datorii de zeci de mii de lei sau chiar în situaţia de a fi executaţi silit. Specialiştii ne sfătuiesc să-i verificăm înainte pe consultanţii financiari pe mâna cărora ne dăm documentele şi să nu le dăm niciodată bani în avans.

de Redactia Observator

la 16.06.2023 , 20:30

Femeia care a lucrat o vreme la o firmă de brokeraj îşi racola victimele dintre clienţi. Mai întâi le obţinea împrumuturile de la bănci, iar apoi le folosea actele şi lua alţi bani în numele lor.

Victimă: M-a ajutat cu un credit în trecut, eram în biroul de credit. Atunci a fost totul ok şi după doi ani de zile m-am trezit cu un credit pe numele meu. Mi-a venit acasă de la biroul executoresc. 1700 de lei. În 2021 m-am trezit cu creditul pe numele meu.

Plângerile au început să curgă la firmă, iar individa a fost concediată. 

Articolul continuă după reclamă

Angajatoare: Clienţii ne-au anunţat atunci că li s-au făcut credite, li s-au luat bani. Sunt şi clienţi cărora le cerea avans pentru a le obţine diferite credite de nevoi personale. Sumele pentru avans pornesc de la 500 de lei şi ajung la 7000 de lei. În secunda doi a fost dată afară. 

Pe acelaşi subiect

Printre victime este chiar o colegă de serviciu.  

Victimă: Buletinul, probabil mi l-a sustras din geantă. Era buletinul meu de la vremea aceea. I-a făcut poză şi a aplicat online. Pusese actele, a semnat în numele meu. Nu avea nicio legătura semnătura ei cu ce semnez eu.

După ce a fost dată afară, femeia a continuat să păcălească oamenii pe cont propriu.

Cosmina Balint, reporter Observator: Femeia lipea în mai multe zone din Bucureşti astfel de afişe cu care îi ademenea pe oameni, iar apoi le lua datele personale şi deschidea credite în numele lor. 

Specialiştii ne sfătuiesc să verificăm înainte firmele de brokeraj cu care lucrăm şi să nu le dăm bani.

Camelia Grădinaru, director firmă consultanţă: În momentul în care doriţi să obţineţi un credit să nu plătiţi sume cu titlu de avans pentru că nimeni nu cere acest lucru este bine să mergeţi să discutaţi personal cu consultantul financiar. În mediul online intraţi pe siteurile oficiale ale băncilor sau ale instituţiilor financiale non bancare.

Cel puţin 50 de oameni au fost înşelaţi de această femeie în ultimii cinci ani. Individa nu fost de găsit pentru a-şi susţine punctul de vedere. Poliţia i-a fost deschis dosar penal pentru înşelăciune. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Cum s-au trezit zeci de români cu credite-surpriză la bancă. "Mi-a venit acasă executorul judecătoresc, 1.700 de lei"