Video "Dacă frâna cât de cât nu se întâmpla". Doi tineri iubiți au murit nevinovați după ce un buldoexcavator le-a tăiat calea, pe un drum din Hunedoara
Doi tineri, care se aflau pe o motocicletă, şi-au pierdut viaţa pe o stradă din Brad, judeţul Hunedoara. Conducătorul unui autoexcavator le-a tăiat calea, iar, în urma impactul inevitabil dintre cele două vehicule, motociclistul, de 20 de ani, şi pasagera, de 17 ani, au fost aruncaţi zeci de metri, pe asfalt. Băiatul a murit pe loc, iar fata la spital. Vă avertizăm, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!
Accidentul s-a petrecut pe strada Avram Iancu. Motociclistul circula dinspre Brad spre Oradea, iar, conducătorul buldoexcavatorului venea din sens opus. Numai că, cel din urmă, un bărbat de 61 de ani, a virat brusc la stânga, pentru a intra într-o parcare, chiar prin faţa motociclistului, impactul dintre cele două vehicule fiind inevitabil.
Bărbat: El s-a şi pierdut, probabil, când a văzut că îi iese utilajul în faţă, fiind tânăr, fără experienţă.
Dacă frâna cât de cât nu se întâmpla. Dar eu cred că a avut viteză.
Tinerii de pe motocicletă au fost aruncaţi la zeci de metri distanţă. Rănile le-au fost fatale
- Momentul în care o fetiţă de 6 ani pe trotineta este spulberată de o maşină. Şoferul a fugit după impact, iar...
- Tânăr de 20 de ani și adolescentă de 17 ani, morți după ce s-au izbit cu motocicleta de un excavator, pe un...
- Fetiță de 6 ani, în stare gravă după ce a fost spulberată pe trotinetă de o maşină, în Vaslui. Șoferul s-a...
Impactul dintre motor şi utilaj a fost atât de puternic încât cei doi tineri de pe motocicletă au fost aruncaţi la zeci de metri distanţă. Martorii au sunat imediat la 112 în speranţa că victimele pot fi salvate. Din păcate, pentru cei doi nu s-a mai putut face nimic, rănile le-au fost fatale.
Sg. Maj. Roxana Mateuț, purtător cuvânt ISU Hunedoara: Din nefericire, conducătorul motocicletei, un tânăr de 20 de ani, a fost găsit decedat. Iar cealaltă persoană, o tânără în vârstă de 17 ani, prezenta multiple traumatisme.
Dr. Calin Dumitrescu, purtător cuvânt SAJ Hunedoara: Pasagerul motocicletei prezenta semne vitale, dar era în comă profundă. A fost stabilizată la faţa locului şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Brad, unde, din păcate, am aflat ulterior, că a decedat.
Se pare că cei doi, băiatul din municipiul Brad, iar fata din comuna Ribița, erau iubiţi, iar băiatul mergea s-o conducă pe fată acasă.
Vinovat de accident ar fi bărbatul care conducea utilajul pentru că nu a acordat prioritate motociclistului, astfel că poliţiştii au deschis pe numele lui un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰