Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Dani l-a omorât". Mario Alin Beride, ucis de colegi din invidie, pentru că avea telefon şi adidaşi scumpi

Au ieşit la iveală noi detalii în cazul crimei şocante din Timiş, unde un copil de 15 ani a fost ucis şi îngropat pe un câmp din spatele casei unuia dintre suspecţi. Ancheta arată că fapta ar fi fost premeditată, suspecţii folosindu-se de un ATV pentru atagerea victimei în "capcană". Doi minori de 15 ani au fost reţinuţi de poliţişti, pentru omor calificat şi profanare de cadavre. Un al treilea, de 13 ani, ar fi mărturisit primul ce s-a întâmplat, însă acesta nu poate fi urmărit penal din cauza vârstei.

de Iulia Pop

la 22.01.2026 , 13:55

Detalii din anchetă indică faptul că ATV-ul care a apărut în imaginile din curtea casei unde a avut loc crima nu aparţine victimei, ci băiatului de 13 ani. L-ar fi primit cadou de Crăciun de la tatăl său aflat la muncă în străinătate. Suspecţii ar fi aşteptat ziua în care mama copilului de 13 ani a plecat la serviciu, în tura de noapte, şi l-au chemat pe Mario Alin Beride să vadă ATV-ul. În imaginile de pe o cameră de supraveghere obţinute de anchetatori se vede cum victima se îndreapta pe trotinetă spre locul unde avea să îşi găsească sfârşitul. Trotineta a rămas ulterior în posesia agresorilor. După ce l-au ucis, ce doi minori de 13 şi 15 ani, au fost ajutaţi de un al treilea de 15 ani să scape de cadavru.

"În fapt, s-a reţinut că în seara de 19 ianuarie, primul suspect minor, împreună cu un alt minor de 13 ani (care nu răspunde penal), având bine pus la punct un plan prestabilit pe care l-au făcut în urmă cu o lună de zile şi aşteptând momentul oportun, au ucis băiatul de 15 ani, prin lovirea acestuia în mod repetat cu o toporişcă şi cu un cuţit, în timp ce se aflau la un imobil din Cenei. Ulterior uciderii victimei, la locul săvârşirii faptei s-a deplasat şi cel de-al doilea suspect. Toţi cei trei minori au acţionat conjugat şi au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat şi apoi l-au îngropat în spatele grădinii. Cel de-al doilea suspect i-a ajutat în mod activ pe primii doi să scape de cadavru, precum şi să şteargă urmele infracţiunii", arată comunicatul Parchetului.

Premeditare și tensiuni în grup

Articolul continuă după reclamă

Suspecţii ar fi plănuit crima cu aproximativ o lună înainte, iar motivele par să fie legate de invidie și rivalități sociale. Detalii din anchetă arată că Mario Alin Berinde era cel mai vocal din grup și ar fi avut un un comportament agresiv față de ceilalți copii în faţă cărora se lăuda că este mai înstărit. 

Daniel, unul dintre suspecţi, ar fi fost invidios pe popularitatea victimei și pe ceea ce deținea: telefoane, haine și adidași mai scumpi. Primul care a recunoscut implicarea în crimă a fost băiatul de 13 ani. El le-ar fi spus rudelor ce s-a întâmplat.

Băiatul de 13 ani: Mario e mort. 

Rudă: Cum e mort?

Băiatul de 13 ani: L-a omorât. 

Rudă: Cine l-a omorât? 

Băiatul de 13 ani: Dani!

Doi minori de 15 ani, reţinuţi

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus reţinerea celor doi minori în vârstă de 15 pentru 24 de ore.

Primul minor este suspectat de omor calificat şi profanare de cadavre, iar cel de-al doilea de profanare de cadavre şi favorizarea făptuitorului, arată, joi, un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Aceştia vor fi prezentaţi judecătorilor Tribunalului Timiş pentru a se dispune măsura preventivă a arestului pentru 30 de zile.

Faţă de cel de-al treilea participant la comiterea faptei, având în vedere că este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi nu răspunde penal, a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş. 

Băiatul de 13 ani a fost consultat la o clinică de psihiatrie pediatrică, dar expertiza nu a fost realizată, întrucât este necesar consimțământul părintelui şi procedura nu a fost legal pusă în aplicare în acest caz.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că jocurile şi filmele alimentează comportamentul violent al copiilor?
Observator » Evenimente » "Dani l-a omorât". Mario Alin Beride, ucis de colegi din invidie, pentru că avea telefon şi adidaşi scumpi