Video Daniel a murit sub ochii iubitei sale, în timp ce o plimba cu scuterul. Nu avea nici măcar permis
Sfârșit cumplit pentru un tânăr de 25 de ani din Galați. Fără să aibă permis s-a urcat pe un scuter, împreună cu prietena lui și a intrat într-o maşină căreia nu i-a dat prioritate. Tânărul a murit pe loc, iar fata de 19 ani a ajuns la spital.
Tânăra de 19 ani se află acum internată în spital. A suferit mai multe leziuni grave în urma impactului, dar se află sub monitorizarea medicilor care spun că nu este în pericolul de a-și pierde viața. În schimb, cel care conducea scuterul, prietenul ei, a decedat la scurt timp după accident.
A murit în fața iubitei
Asta după o plimbare, o distracție prin localitatea Independența seara trecută. Această plimbare a durat doar câteva minute pentru că la o intersecție, tânărul de 25 de ani nu a acordat prioritate unei mașini care circula regulamentar și a izbit-o în plin în partea laterală. Impactul a fost atât de puternic încât acesta a intrat în comă, iar medicii care au sosit la fața locului n-au reușit să-l mai țină în viață.
Au sosit la fața locului și mai multe echipaje de la Poliția Rutieră care au demarat cercetările. Atunci au descoperit că tânărul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și nici scuterul pe care îl conducea nu era înmatriculat. Acum a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și a unui vehicul neînmatriculat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰