"Dă-o trăsnetului! Las-o". Imagini greu de privit: O femeie şi-ar fi bătut fiica, bolnavă psihic. Un bărbat îi cere să se oprească
O femeie din judeţul Mureş este cercetată penal după ce a fost filmată în timp ce îşi bate, în repetate rânduri, cu un tub din carton, fiica bolnavă psihic. Nici strigătele de durere ale fetei, care are 20 de ani şi nu se poate apăra, nici îndemnurile unui bărbat care asistă la întreaga scenă şi care îi spune, în repetate rânduri, ”Las-o, tu!”, nu o opresc pe agresoare.
Incidentul violent a avut loc în ziua de Crăciun, iar imaginile au intrat în posesia jurnaliştilor de la zi-de-zi.ro, care le-au publicat săptămâna aceasta. În înregistrare se vede cum o femeie care are în mână un tub rigid şi lung bate o altă persoană, care are evidente probleme psihice. Tânăra bătută este fiica femeii, este bolnavă psihic, pare că nu poate articula cuvinte şi nu se poate apăra.
Din fundal, se aude vocea unui bărbat care îi cere în repetate rânduri agresoarei să se oprească.
”Tu, dă-o dracului! Las-o, tu! Las-o, tu, ţi-am zis! Dă-o trăsnetului! Tu, las-o, ţi-am zis”, se aude vocea bărbatului, care însă nu intervine. De asemenea, în fundal se aud şi vocile altor persoane care, timp de aproape două minute, cât durează înregistrarea, nu intervin în apărarea fetei.
Atenţie! Imagini cu un puternic impact emoţional
- Viaţă de sclav la doar 14 ani, cu acordul părinţilor. Cum a ajuns un copil din Braşov să fie înfometat, bătut...
- Primăriță din Mehedinți, acuzată că a bătut cu sălbăticie un localnic, pentru că nu o votează: "Este lovit...
- "Peste coaste, picioare cum au apucat m-au bătut". Ion acuză doi poliţişti din Anina că l-au snopit, cu 34 de...
Ce spune Poliţia
Victima este majoră, are 20 de ani, informează, joi, Poliţia Mureş, care a deschis un dosar penal pe numele femeii agresive. Incidentul a avut loc anul trecut, în ziua de Crăciun.
”La data de 27 decembrie 2023, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Iernut s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, stabilindu-se că fapta ar fi avut loc, la data de 25 decembrie 2023, într-un imobil din Cipău, între o femeie din localitate şi fiica ei, în vârstă de 20 de ani. Totodată, s-a mai constatat că femeia şi-ar fi agresat fiica cu o rolă de carton. Persoana vătămată a fost audiată, fiind asistată de un apărător din oficiu şi în prezenţa unui reprezentant D.G.A.S.P.C.
De asemenea, urmare a activităţilor specifice de cercetare penală, femeia a dobândit calitatea de suspect. În cauză, cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, urmând ca la finalizarea acestora, să se propună soluţie legală prin parchet”, transmit reprezentanţii Poliţiei judeţene Mureş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰