Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video De ce mărimile XS la haine sunt de fapt S sau chiar M, în România: "Oglinda nu minte. Este un fals!"

Stima de sine îmbracă multe forme. Mărimile hainelor au intrat la apă pentru a ne face să ne simţim bine în pielea noastră. Tot mai multe mărci de îmbrăcăminte etichetează hainele cu măsuri mai mici decât cele reale. Specialiştii spun că e o strategie de marketing şi ar fi bine să nu ne minţim singuri.

de Ingrid Tîrziu

la 23.01.2025 , 21:07

Aceeași mărime, dar o dimensiune diferită. Haina potrivită e tot mai greu de găsit dacă te uiți doar la etichetă.

Mărimea produsului este influențată și de croială. De exemplu, un articol vestimentar cambrat și de mărimea S nu ar veni bine unei persoane cu dimensiuni de M. Însă un palton supradimensionat, cu umărul picat, chiar dacă este XS, ar putea fi potrivit și pentru o persoană care poartă de obicei mărimea S sau chiar M.

"Este principala noastră problemă, pe care o întâmpinăm aproape zilnic. Măsurile sunt ușor diferite. Un 38 la noi corespunde cu un XS, iar un 40 cu un S, spre deosebire de alte branduri unde măsura 38-40 ajunge deja la un M", a declarat Mihaela Gheorghiță, manager de magazin.

Vezi și

Specialiștii spun că, de cele mai multe ori, aceste diferențe nu sunt greșeli, ci o abilă strategie de marketing.

Pe acelaşi subiect

"Dacă eu merg într-un magazin și știu că port mărimea M, dar în acel magazin îmi vine o mărime mai mică, să spunem un XS, psihologic o să-mi doresc să cumpăr de la acel magazin. Mă simt mai încrezătoare, mai frumoasă, mai slabă. Noi sugerăm întotdeauna femeilor să-și cunoască propriile măsuri – bust, talie și șold – mai ales dacă își cumpără haine online", a declarat Vanessa Petrina, designer vestimentar.

"Indiferent ce scrie pe eticheta produsului respectiv, oglinda nu minte. Este un fals! Cred că mesajele ar trebui să vină din altă direcție, să fie mai concludente și să ajute la adoptarea unui stil de viață sănătos, nu să modificăm mărimile pentru a crea o falsă iluzie că am fi mai supli", a explicat Eduard Puiu, psiholog.

Când comandăm online trebuie să luăm în calcul și țara de origine a hainelor

Un tricou de mărime medie, fabricat în Franța, este mai mic comparativ cu un produs similar din Statele Unite sau Marea Britanie.

"Piața din România este asemănătoare cu cea din Italia sau Franța, unde mărimile sunt ușor mai mici. Acum croiala este mai strânsă pe corp, evidențiază mai mult talia și formele. Româncele, care sunt în pas cu moda, aleg să se îmbrace mai strâmt. Nu avem cum să trecem de la un S la un M, de exemplu", a declarat Andreea Pârvănescu, fondator de brand de haine.

Tabelul de mărimi a variat în timp. Datele arată că, la nivel mondial, o femeie a crescut cu aproape 2 cm într-un secol și are cu 3 kg în plus, în timp ce un bărbat a crescut cu 4 cm și a luat peste 6 kg în greutate.

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Renunţaţi des la dorinţe în favoarea cheltuielilor esenţiale?
Observator » Evenimente » De ce mărimile XS la haine sunt de fapt S sau chiar M, în România: "Oglinda nu minte. Este un fals!"