Video De pe pârtie, la ceaun. Românii petrec Crăciunul cu schi şi ospăţ în aer liber
Crăciunul se trăiește diferit la munte. Dacă pentru unii înseamnă mese îmbelșugate și tihnă, pentru alții este despre mișcare și adrenalină. Aceștia au fost turiștii care, încă de la primele ore ale dimineții, au ales pârtia. La Azuga, unde termometrele indică 1 grad Celsius, condițiile sunt numai bune pentru schi, iar pârtiile s-au umplut rapid de pasionați ai sporturilor de iarnă.
"Superb Crăciunul pe pârtie. Sunt două pârtii pentru începători deschise la Azuga. Pârtia Sorica, zona de începători, are aproximativ 120 de metri lungime. Este o pârtie deservită de această bandă din spatele meu, cu zăpadă artificială, dar suficient de multă și bine bătătorită pe toată suprafața, cât să întregească bucuria celor mai nerăbdători practicanți de schi și snowboarding.", a transmis Claudiu Loghin, reporter Observator.
Distracție pe pârtie, prioritatea turiștilor de Crăciun
Există și o altă pârtie pentru începători, deschisă în zona Cazacu. Este deservită de o instalație de teleschi, are 100 de metri lungime și, de asemenea, zăpadă artificială. Şi cum ziua e plină de tentaţii culinare, gazdele le oferă oaspeţilor alternative care să-i ajute să se bucure şi de peisaj. Aşa că au scos ospăţul în aer liber.
Veștile sunt bune pentru zilele următoare. Oamenii locului spun că, dacă va continua să fie la fel de frig, cel puțin pe timpul nopții, sub minus 3 grade Celsius, se poate produce suficient de multă zăpadă artificială, astfel încât să fie deschise și restul pârtiilor, până în zona superioară a domeniului schiabil din stațiunea Azuga.
La Sinaia sunt, de asemenea, două pârtii deschise: o pârtie pentru începători, în zona Cota 2000, deservită de o bandă similară cu cea de aici, și pârtia Lăptici 1, aproape 2 kilometri lungime, o pârtie de dificultate medie, tot cu zăpadă artificială. Sunt șanse mari ca zilele următoare să aducă vești foarte bune în ceea ce privește sporturile de iarnă.
Bucovina, Crăciun cu mese îmbelșugate și ospăț în aer liber
Iar de pe pârtie mergem la pensiuni, în Bucovina, acolo unde nu a nins foarte mult, așa că în centrul de interes rămân mesele pline de bunătăți, încărcate pentru a doua oară în ziua de astăzi.
Cum ziua este plină de tentații culinare, gazdele le oferă oaspeților alternative care să-i ajute să se bucure și de peisaj, așa că au scos ospățul în aer liber.
"Gazdele din Bucovina, au pregătit fel de fel de surprize pentru oaspeții lor. Într-adevăr, mesele sunt îmbelșugate. Acum suntem în natură, pentru că Bucovina oferă priveliști minunate, iar gazdele profită de acest lucru și oferă experiențe unice oaspeților.", a transmis Angela Bertea, reporter Observator.
Am început totul cu o plimbare cu căruța. În timpul plimbării, turiștii au putut experimenta o senzație unică, care le-a amintit de copilăria petrecută la bunici și, totodată, au descoperit farmecul zonei.
Este puțin frig, e drept, dar nu este o problemă, pentru că ne încălzim. Avem aici, la foc, un ceaun în care se face balmoș. Este o mâncare specifică stânelor, preparată din mălai, smântână de oaie, smântână de vacă, sare și mult suflet. Preparatul este abia la început, mai are aproximativ jumătate de oră până va fi gata, moment în care toți turiștii vor putea servi un preparat culinar bucovinian autentic.
După cum vedeți, încă mai sunt turiști care ajung aici sus. S-au bucurat și ei de această experiență, caii fiind o atracție a plimbării. Peisajul este, de asemenea, minunat. Turiștii și-au făcut fotografii și au umplut memoria telefoanelor cu amintiri din Bucovina.
Ceea ce vedeți aici este doar o parte din ceea ce îi așteaptă pe turiști, pentru că abia acum începe petrecerea, care va continua și în această seară. În primul rând, oaspeții vor avea parte de o super petrecere, specific bucovineană. Le vom prezenta toate obiceiurile și tradițiile noastre. Bucovina este, până la urmă, cea mai tare din Europa.
Aseară a fost un program extraordinar de frumos de colindători, care i-a impresionat pe toți. Avem turiști din sudul țării, din centru, de peste tot. Dar, așa cum este Bucovina, nu este nimic. Tradiția este la ea acasă aici.
Aşa se petrece Crăciunul în Bucovina. Mesele sunt pline, au ajuns și sărmăluțele, alături de costiță, o adevărată bunătate. Ne mai încălzim cu un ceai sau un vin fiert. Cam așa este la noi aici.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰