Video Destinul frânt al unei fetițe de 6 ani, spulberată pe un drum din Vaslui, salvează alte vieți. Părinții copilei au acceptat ca organele să-i fie donate
Pentru fetiţa de 6 ani care a fost spulberată de o maşină, marţi, pe o stradă din Vaslui, nu au mai fost şanse de supraviţuire. Medicii au declarat moartea cerebrală, iar familia şi-a dat acordul să îi fie donate organele. Fetiţa este primul donator pediatru din acest an, din Iaşi.
Rinichii şi ficatul şi au fost transportaţi la Insitutul Clinic Fundeni. Transplatul urmează să fie făcut astăzi. Unul dintre beneficiari este un bolnav din Republica Modova, iar celălalt din Bucureşti.
"Pe parcursul zilei de ieri (22 iunie - n.r.) a fost declarată în moarte cerebrală pacienta victimă a accidentului de la Vaslui. A fost comunicată familiei varianta de donare de organe, familia a acceptat acest lucru şi până la ora 0.00 azi dimineaţă au fost recoltaţi rinichii şi ficatul pentru primitorii donatori, adică drama unei familii s-a transformat într-o speranţă pentru celelalte familii. Sunt momente grele pentru familia aflată în suferinţă, sunt momente de bucurie pentru cei ce vor primi organele. Pe această cale încercăm să tragem un semnal de alarmă în ceea ce priveşte creşterea alarmantă a accidentelor în care sunt implicaţi minori. Noi, ca societate, ca părinţi, trebuie să facem ceva să stopăm aceste drame care li se întâmplă copiilor noştri", a declarat managerul Spitalului de Copii "Sfânta Maria" Iaşi", Alina Belu.
A murit la 6 ani, dar salvează alte vieți
Fetiţa este primul donator pediatru din acest an, din Iaşi.
"Este primul donator pediatric de la Iaşi din acest an, o fetiţă victimă a unui accident rutier de la care s-au prelevat doar ficatul şi rinichii. Din lipsă de primitori pediatrici, pentru faptul că la Iaşi nu se efectuează transplant la copii, organele au fost trimise la Bucureşti şi transplanturile urmează să se efectueze în cursul zilei de astăzi. Este al doilea donator pediatric pe regiunea Moldovei, a mai fost unul de la Suceava, tot victimă a unui pacient. Sunt relativ rare transplanturile de la donatori pediatrici, pentru că nu există situaţii în care să se poată face prelevarea, dar este foarte bine pentru că la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureşti s-a deschis un centru de transplant hepatic pentru copii şi am înţeles că în acest an au fost făcute deja şase până la acest moment", a menţionat coordonatorul Centrului Regional de Prelevare şi Transplant, Raluca Neagu.
Vă reamintim, copila a fost lovită, în timp ce se afla pe trotinetă, de un şofer care s-a făcut apoi nevăzut. Bărbatul este acum anchetat de poliţişti într-un dosar penal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰