Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Dezastru cu un mort şi doi răniţi, pe un drum din Suceava. Un bărbat a rămas blocat între fiare, după impact

Accident cumplit în județul Suceava. Un bărbat a murit, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un alt autoturism. În urma impactului violent, victima a rămas prinsă între fiarele contorsionate.

de Redactia Observator

la 05.09.2025 , 10:41

Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite și au ajuns la spital după un grav accident care s-a petrecut joi seară la Horodnic de Jos. 

Un mort și doi răniți, după un cumplit accident în Suceava

Două autovehicule s-au ciocnit puternic, iar în urma impactului un bărbat a rămas încarcerat. Scos cu greu dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, inconştient, acestuia i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, medicii fiind nevoiți să declare decesul. 

Articolul continuă după reclamă

Celelalte două persoane implicate în accident au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Rădăuți cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Poliţiştii au deschis o anchetă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Dezastru cu un mort şi doi răniţi, pe un drum din Suceava. Un bărbat a rămas blocat între fiare, după impact