Video Dezmăț și la companiile municipale. Și-au votat salarii și bugete de 4 ori mai mari
În plină criză, companiile municipale din subordinea Primăriei Capitalei primesc bugete chiar şi de patru ori mai mari decât anul trecut. Sumele au fost aprobate în şedinţa de consiliu general. Şi salariile şefilor se măresc. Cele mai mari creşteri sunt la Energetica şi la Ciclop. Sumele aprobate de Consiliul General sunt proiecţii de buget pentru anul 2025, în funcţie de investiţiile programate. Reprezentanţii Municipalităţii au transmis că majorările au fost stabilite de Consiliile de Administraţie ale companiilor.
Cinci companii municipale din subordinea Primăriei Capitalei primesc mai mulţi bani anul acesta. Cele mai mari creşteri sunt la compania Ciclop, unde bugetul sare de la 4.6 milioane de lei la 16 milioane de lei. De 4 ori mai mult! Potrivit proiectului votat de consiliul general, creşteri mari sunt şi la Compania Municipală Energetica. Aici bugetul aprobat este de aproape 3 ori mai mare decât anul trecut. În 2025, compania va primi aproape 141,9 milioane de lei.
În plină criză, companiile municipale din subordinea Primăriei Capitalei primesc bugete chiar şi de patru ori mai mari decât anul trecut
La compania de Iluminat public, suma bugetată este cu aproape 30% mai mare, la fel şi la compania care se ocupa de managementul traficului, unde bugetul ajunge la aproape 20 de milioane de lei. La compania Municipală Energetica, peste 35 de milioane de lei sunt bani pentru salarii, adică 25% din bugetul total. Aproape 1,5 milioane de lei sunt sumele alocate doar pentru indemnizaţiile şefilor. Şi la celelalte companii, bugetele pentru salariile din conducere cresc anul acesta cu până la 60%.
Conducerea Companiei Energetica spune că instituţia are nevoie de mai multi bani pentru că trebuie sa angajeze 60 de oameni astfel încât să poată executa lucrările la reţeaua de termoficare. "Compania Municipală Energetica și-a propus angajarea unui număr de 60 de lucrători, față de cel existent la 31.12.2024, care să asigure executarea lucrărilor de investiții propuse.Având în vedere fluctuația mare de personal și de lipsa muncitorilor specializați, cu înaltă calificare, necesari realizării proiectelor de modernizare a rețelei de termoficare, se impune flexibilitatea bugetelor alocate cheltuielilor salariale, pentru asigurarea forței de muncă.
Compania Municipală Energetica Servicii București NU primeste acești bani după aprobarea bugetului, ci doar în cazul în care realizează toate lucrările pe care și le-a propus și facturează către Primăria Municipiului București.
În realitate, veniturile salariaților CMESB S.A. au scăzut ca urmare a aplicării prevederilor OUG 156/2024 (”Ordonanța trenuleț”), cu un procent de 12%.
Creșterea prognozată în bugetul Companiei este strâns corelată cu numărul de șantiere aflate în execuție și care urmează să fie deschise și cu o ipotetică angajare a unui număr de 60 de muncitori.", se arată în comunicatul Energetica.
Aceeaşi explicaţie o dă şi directorul Trustului de clădiri Metropolitane care spune că bugetul aprobat acum nici măcar nu este suficient. "În momentul acesta este 63,9 milioane de lei. Da, e la nivelul lunii martie. Urmează să semnăm noi contracte prin urmare în următoarele 3 săptămâni o să facem o rectificare a bugetului în sensul în care el o să se mărească foarte mult, poate chiar o să se dubleze", a declarat Nasi Calenţaru, director Trustul de Clădiri Metropolitane. Doar bugetul Companiei Municipale de Parking nu a fost votat. Ar fi trebuit să crească de 5 ori, până la 3 milioane de lei, dar nu a fost aprobat. Compania va trebui să se susţină din ce încasează din parcările publice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰