Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Directorul internatului unde o elevă a vrut să coboare pe o sfoară din şireturi pe geam a anunţat incidentul abia după ce a apărut în presă. Fata consumase şi alcool

O elevă de 17 ani din Neamţ a ajuns la spital, după ce s-a prăbuşit de al etajul al doilea al unui internat. Fata încercase să coboare în miez de noapte pe o frânghie improvizată din şireturi, s-a dezechilibrat şi a căzut în gol. Directorul unităţii de învăţământ a anunţat incidentul la Inspectorat, abia după ce informaţia a apărut în presă. 

de Redactia Observator

la 27.01.2024 , 08:21

Adolescenta de 17 ani este elevă în clasa a X-a  la Liceul cu Program Sportiv din Roman şi beneficia de cazare la internatul școlii. În seara de dinaintea incidentului, fata a fost împreună cu câţiva prieteni la o petrecere, organizată chiar în unitatea de învăţământ. Acolo a consumat câteva pahare cu alcool. S-a întors în cameră, însă cum băutura îi dăduse suficient curaj, s-a gândit să continue distracţia în afara internatului. A improvizat o frânghie din şireturi pentru a ieşi pe geam. Numai că, s-a dezechilibrat şi a căzut în gol de la cinci metri înălţime.

Florentina Luca Moise, ISJ Neamţ: S-a sunat Serviciul de Ambulanţă 112, Poliţia municipiului Roman. Este şi o anchetă în desfăşurare. 

Ramona Ciofu, purtător de cuvânt IPJ Neamţ: În urma verificării efectuate de poliţişti a rezultat faptul că minora în cauză se afla cazată la internatul unei unităţi de învăţământ din municipiul Roman, iar în jurul orei 01:10, folosindu-se de legături improvizate ar fi încercat să coboare de la etajul doi al internatului. 

Vezi și

Din fericire, doar o minune a făcut ca evadarea eşuată să nu fie o tragedie.

Pe acelaşi subiect

"Starea ei este acum una stabilă. Este conştientă, deşi a suferit mai multe traumatisme printre care şi la cap. Medicii au evaluat-o şi au internat-o la spitalul din Iaşi, acolo unde a fost transferată după ce a ajuns la spitalul din Roman", relatează Adrian Obreja, reporter Observator. 

Directorul unităţii de învăţământ a anunţat incidentul la Inspectorat târziu.

Florentina Luca Moise, ISJ Neamţ: Aveau obligaţia stabilită clar să anunţe Inspectoratul Şcolar. Şi ar fi trebuit să ştiu, nu să aflu din presă. 

Incidentul vine la doar câteva zile după ce o altă adolescentă, tot de 17 ani, însă din Sibiu a încercat să coboare pe geamul internatului pe o frânghie improvizată din cearşafuri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Evenimente » Directorul internatului unde o elevă a vrut să coboare pe o sfoară din şireturi pe geam a anunţat incidentul abia după ce a apărut în presă. Fata consumase şi alcool