Antena Meniu Search
x

Doar 3 dintre grecii răniți în accidentul din Pasajul Unirii mai sunt spitalizaţi în Capitală. Pacienta de la ATI, mutată în secţia de chirurgie

Ministerul Sănătăţii anunţă marţi că doar trei victime ale accidentului care a avut loc vineri la intrarea în Pasajul Unirii mai sunt internate în spitalele din Capitală, iar pacienta de la ATI a fost mutată în secţia de chirurgie.

Redactia Observator
de Redactia Observator

la 27.12.2022, 15:47

Doar 3 dintre grecii răniți în accidentul din Pasajul Unirii mai sunt spitalizaţi din Capitală
Doar 3 dintre grecii răniți în accidentul din Pasajul Unirii mai sunt spitalizaţi din Capitală - Inquam Photos / George Călin

"În spitalele din Bucureşti mai sunt internate 3 victime ale accidentului care a avut loc vineri la intrarea în Pasajul Unirii. Toţi pacienţii sunt stabili'', precizează ministerul Sănătăţii. De asemenea, pacienta internată în secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca are o evoluţie favorabilă şi va fi mutată astăzi în secţia de chirurgie.

47 de greci au trăit spaima vieţii lor

Accidentul a avut loc vineri, în Pasajul Unirii din Capitală, fiind implicat un autocar care transporta cetăţeni greci. În urma accidentului, o persoană a decedat. Patru din cele 13 persoane internate în spital au fost externate duminică.

Potrivit Brigăzii Rutiere, s-a deschis dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Brigăzii Rutiere sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Un videoclip realizat dintr-un vehicul aflat în spatele autocarului plin cu cetăţeni greci arată că vehiculul schimbă banda cu câteva secunde înainte de accident, intrând într-o porţiune de drum în care vehiculele peste o anumită înălţime erau interzise.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

În cuplu, preferaţi să puneţi banii la comun sau aveţi cheltuieli separate?

Observator » Evenimente » Doar 3 dintre grecii răniți în accidentul din Pasajul Unirii mai sunt spitalizaţi în Capitală. Pacienta de la ATI, mutată în secţia de chirurgie