Doi frați din Timișoara, de 9 și 14 ani, dați dispăruți de familie. Copiii au plecat de acasă de câteva zile
Doi frați din Timișoara, în vârstă de 9 și 14 ani au fost daţi dispăruţi de familie. Copiii au plecat de acasă de câteva zile și nu s-au mai întors, iar autoritățile cer ajutorul populației pentru a-i găsi.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Timiș au fost sesizați, în dimineața zilei de 20 august 2025, cu privire la dispariția a doi minori din Timișoara.
Un bărbat a anunțat autoritățile, în jurul orei 07:15, că fiii săi – David Dumitrescu (9 ani) și Rafael-Avram Dumitrescu (14 ani) - au plecat de acasă în urmă cu câteva zile și nu s-au mai întors. Potrivit familiei, cei doi mai obișnuiau să plece de acasă, însă reveneau de fiecare dată.
Semnalmentele celor doi fraţi dispăruti
- David Dumitrescu - 9 ani, 1,40 m înălțime, păr șaten spre blond, ochi căprui. Îmbrăcăminte: pantaloni gri, tricou galben, adidași albi/gri.
- Rafael-Avram Dumitrescu - 14 ani, 1,60 m înălțime, 47 kg, păr șaten, ochi căprui. Îmbrăcăminte: pantaloni scurți de culoare închisă, tricou gri, adidași albi.
Polițiștii fac apel la cetățeni: oricine are informații care pot duce la găsirea minorilor este rugat să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
