Video Cine sunt cei doi militari răniţi în explozia din poligonul de muniţie din Botoşani, transferaţi în Belgia
Explozie puternică urmată de incendiu la o unitate militară din Botoşani. Doi militari, de 31 şi 36 de ani, au fost grav răniţi în timp ce încercau să distrugă mai multe cartuşe într-un poligon. Ambii au fost intubaţi şi transportaţi în stare critică în Belgia, cu o aeronavă militară. Anchetatorii încearcă acum să afle ce anume a provocat explozia care putea să se transforme într-o tragedie şi mai mare.
Totul s-a întâmplat în timpul unei operaţiuni de casare a muniţiei. În câteva secunde, flăcările au cuprins zeci de metri pătraţi, iar militarii aflaţi în apropiere au fost surprinşi de suflul exploziei.
"La spital, au ajuns două victime cu arsuri.", spune Raluca Curelariu, prefect Botoşani.
"Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi.", explică Dorina Lupu, reprezentant ISU Botoşani.
Pericolul exploziei era atât de mare, încât salvatorii au cerut inclusiv intervenţia echipajului specializat CBRN, pregătit pentru situaţii cu risc extrem. Cei doi militari au suferit arsuri extrem de grave şi au fost intubaţi imediat.
"Un tânăr de 36 de ani, cu arsuri gradul 2B-3, 80-85% din suprafața corporală. Este intubat, ventilat mecanic. Celălalt, de 31 de ani cu arsură gradul 2B-3, 40-45% suprafață corporală.", precizează Simona Gheorghiu, medic SMURD.
Starea lor critică a declanşat o misiune contracronometru de transfer. Autorităţile au decis ca răniţii să fie duşi de urgenţă la Spitalul Militar "Regina Astrid" din Belgia, unul dintre cele mai importante centre pentru mari arşi din Europa.
"Încet, bun. În laterale da? Hai, acuma!", spun medicii.
Caporal clasa I, Dan Florin Daniliuc, lucrează în cadrul Ministerului Apărării de aproape 17 ani. El a fost cel care s-a ales cu cele mai grave arsuri. Colegul său, fruntaşul Andrei Anton şi-a început cariera militară în urmă cu doi ani. Sub escortă şi cu sirenele pornite, echipajele medicale i-au dus pe cei doi spre aeroport.
Răniţii au fost aduşi de la spitalul judeţean din Botoşani cu ambulanţele, aici pe aeroportul din Suceava, de unde sunt preluaţi cu această aeronavă şi transferaţi către un spital militar din Bruxelles pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Medicii belgieni încearcă acum să le salveze viaţa. În paralel, o anchetă a armatei şi a procurorilor militari trebuie să stabilească exact cum s-a produs explozia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
