Antena Meniu Search
x

Curs valutar

La un pas de tragedie! Un tânăr şofer a spulberat un pieton cu o butelie în braţe şi a aruncat o maşină într-un gard

de Redactia Observator

la 15.11.2017 , 08:32

Un tânăr de 27 de ani nu a oprit la Stop şi a tăiat calea maşinii în care se afla cuplul. Din impactul violent, autoturismul care circula regulamentar a fost aruncat într-un gard, iar bătrânul, care se afla pe trotuar, a fost rănit grav la picioare. Omul avea şi o butelie în braţe când a fost lovit de maşină.

Bărbatul abia plecase de-acasă împreună cu soţia, care şi conducea, când, la prima intersecţie, s-au trezit în faţă cu o altă maşină, care n-a oprit la stop. Şoferiţa n-a mai putut evita accidentul. A lovit celălalt autoturism în partea din spate. După impact, maşina celor doi soţi a ricoşat într-un gard, pe care l-a rupt.

Maşina a făcut o piruetă pe stradă şi a lovit un bărbat de 60 de ani, aflat pe trotuar, cu o butelie în braţe. Rănit a fost şi prietenul şoferului de 27 de ani, aflat pe bancheta din dreapta lui.

Vezi și

Soţia pietonului rănit spune că şoferul mergea cu viteză foarte mare. Noroc că n-a plecat de la magazin cu câteva momente mai devreme, că o făcea praf, spune femeia. Din păcate, soţul ei a avut ghinion.

Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital. Cei doi şoferi au fost puşi să sufle în fiolă şi a rezultat că nu consumaseră alcool.

Tânărul de 27 de ani se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » La un pas de tragedie! Un tânăr şofer a spulberat un pieton cu o butelie în braţe şi a aruncat o maşină într-un gard