Video Domeniile în care se oferă salarii de 2.500 de euro la angajare, fără experienţă
Bucureștiul este magnet pentru cei care caută o viața mai bună. Studenţii vin aici ca la pomul lăudat, la fel şi cei care speră la un loc de muncă mai bine plătit. Motivul e lesne de înţeles - aici sunt cele mai mari salarii din ţară - venitul mediu net se apropie de 7.000 de lei.
Dar România nu înseamnă numai oraşele mari ca Cluj Napoca, Timişoara sau Iaşi, iar problema este că sunt diferenţe foarte mari, prea mari între localităţi. În oraşele mici, salariile abia ajung la jumătatea celor din oraşele mari. Şi da, este profund incorect faţă de oamenii care muncesc din greu, care au studiat şi care îşi fac meseria la fel de bine ca în Capitală să aibă venituri atât de mici. Vedem aceste diferenţe nedrepte de mulţi ani în România.
Cluj Napoca, nu mai e un secret pentru nimeni este zona care pare să se fi dezvoltat cel mai mult în ultimii ani. Dacă ne uităm la statistici. Cele mai abrupte scumpiri la toţi indicii imobiliari, preţ per metru pătrat de teren, construit sau chirie. Şi deşi salariile au explodat odată ce a devenit unul din hub-urile IT ale Europei, de aici si supranumele "Sillicon Valey de România", remuneraţia medie nu a depaşit-o pe cea a locuitorilor din Capitală! 400 de lei este diferenţa, 6.800 aproape faţă de 6.330. Timişoara completează acest podium cu 5.755. Banatul nu mai e fruncea!
Studiul subliniază, încă o dată cât de fragmentată e piaţa muncii de la noi. Şi mai ales cât de discrepante sunt aceste plafoane salariale. Avem cinci judeţe în care salariul mediu nu atinge nici măcar pragul de 4000 de lei pe lună. Vorbim despre Vâlcea, Vrancea, Harghita, Teleorman şi Hunedoara. 3.805 respectiv 3.804 lei pe lună, salariul mediu în cele două judeţe codaşe.
Această diferenţă e un fenomen întâlnit pe tot. Nu doar în România, doar că aici diferenţele sunt enorme, după cum am văzut.
În schimb e bine să fii şef! Sau executiv, CEO, cum se spune corect în zona corporate. Cu aceste competenţe şi responsabilitate vine şi o remuneraţie pe măsură. În finanţe şi IT se câştigă chiar şi 35.000 lei pe lună. De fapt în IT şi în zona de entry level salariile pot ajunge la 2.500 de euro.
Schimbarea majoră din ultimii ani e reprezentată însă de meseriile tehnice. Sudorii sunt la mare căutare, 5.500 de lei pe lună, şi la fel electricienii, de exemplu, care pot ajunge uşor la 8.000 de lei pe lună. Iar dacă vă face cu ochiul meseria de şofer de TIR, transporturi internaţionale, puteţi câştiga şi 15.000 lei lunar. Dar vorbim de o meserie care te ţine mult departe de casă, ca o particularitate de luat în seamă. Şi nu e singura.
Rămâne să vedem în ce măsură se vor păstra aceste trenduri la salarii în condiţiile în care pe piaţa IT, de exemplu, au avut loc tulburări majore în ultima vreme.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰