Video Donatorii de sânge sunt premiați. Medicii speră ca tombola să îi determine pe oameni să meargă la centrul de transfuzii
Dacă donezi sânge, nu doar că salvezi vieţi, dar ai şansa de a te alege şi cu o vacanţă într-un oraş europen. Este ideea pe care mai mulți medici din Craiova o pun în practică printr-o tombolă a donatorilor de sânge. Ei speră ca, măcar atrași de premii, oamenii să meargă și să doneze. Nevoia de sânge în spitale este acută, iar pandemia a dus la o scădere și mai mare a numărului de donatori.
Biciclete, motosape sau vouchere de cumpărături. Sunt câteva dintre premiile pe care donatorii de sânge le pot câștiga dacă se înscriu în tombola organizată la centrul de transfuzii din Craiova. Ideea le aparţine unor medici tineri, care doresc să încurajeze cât mai mulţi oameni să doneze.
Ana, studentă: Am zis să facem ceva inedit, să motivăm oamenii să doneze mai mult şi cumva să îi răsplătimm pe cei care fac acest gest nobil.
Medicii spun că într-o zi obişnuită, doar rudele pacienţilor care au nevoie de sânge donează. Însă când fac campanii, numărul donatorilor se dublează.
Andreea Podeanu: Aceasta este a treia ediţie a campaniei în care oferim un city break.
Pandemia a adâncit criza de sânge din spitale
Nevoia de sânge rămâne acută în spitalele din România, iar donatorii de sânge fideli au devenit o raritate. Pandemia a adâncit și ea criza. Dacă înainte de debutul ei, aproximativ 12.000 de persoane donau sânge anual la centrul din Craiova, în 2020 doar 8.000 de donatori au mai ajuns aici. Iar anul trecut, puțin peste 10.000.
Adriana Turculeanu, șef centru de transfuzii: O foarte importantă cauză a fost pandemia pentru că trebuie să se deplaseze cu mijloace de transport, trebuie să vină în contact cu ceilalţi.
Donatorii care vor să se înscrie în tombola la care pot câştiga un city break se pot înscrie până în data de 3 februarie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰