Două vulpi polare, vedete la malul mării. Animalele aşteaptă pui la Microrezervaţia din Constanţa
Familia de vulpi de la Microrezervaţiei din Constanţa a fost adusă de la Suceava şi de două săptămâni este favorita angajaţilor de acolo.
Familia de vulpi de la Microrezervaţiei din Constanţa a fost adusă de la Suceava şi de două săptămâni este favorita angajaţilor de acolo. Mai ales că, în curând, vulpea şi partenerul ei vor deveni părinţi. Până atunci, însă, cei de la Microrezervaţie i-au rugat pe constănţeni să găsească nume pentru cele două animale.
Vulpile polare sunt îndrăgite de toţi îngrijitorii de la Delfinariu. Sunt foarte cuminţi şi nu le-a luat foarte mult timp să se acomodeze la malul mării. La început, masculul a fost destul de morocănos şi chiar agresiv cu consoarta lui. Atunci cei de la microrezervaţie au hotărât să-i despartă pe cei doi. Dar nu au putut sta despărţiţi.
Familia de vulpi este acum liniştită şi se simte excelent în spaţiul ei. În plus, relaţia dintre ei s-a schimbat total. În captivitate, animalelor nu le lipseşte nimic.
Geta Stan, muzeograf
S-au acomodat foarte bine, în sensul că mănâncă chiar din ziua în care au venit la noi. Noi le dăm cărniţă de pasăre în fiecare zi şi, cum sunt vulpile obişnuite, îşi ascund crezând că nu mai au hrană şi îşi fac depozit.
Doar de nume mai au nevoie vulpea polară şi alesul ei. Iar pentru asta oamenii se mobilizează pe Internet.
Geta Stan, muzeograf
Pe net se pun tot felul de nume şi s-a vehiculat că vor fi Romeo şi Julieta.
Dacă vulpea polară o să nască pui la Constanța, cei mici vor deveni atracția principală a Microdeltei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰