Video Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Elicopterele militare survolează zona dintre Băleni și Cudalbi, în județul Galați, în căutarea locului în care ar fi căzut drona doborâtă în această dimineaţă de un F-18 a Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole. Aparatul ar fi fost doborât într-o zonă nelocuită, însă punctul exact al impactului nu a fost identificat deocamdată. Un fragment din proiectulul care a doborât-o a fost descoperit.
Primarul comunei Cudalbi, Petrică Gheonea, spune că mai mulți ciobani care se aflau în zonă dimineață ar fi asistat la incident.
"Ciobanii spun că este căzută în lanul de floarea-soarelui. Nu am vorbit cu multe persoane astăzi. Suntem îngrijorați, este o stare de neliniște", a declarat primarul.
Edilul afirmă că martorii se aflau la mulsul oilor, în jurul orei 5:00, când au observat aeronave care survolau zona. Potrivit relatării transmise primarului, ciobanii ar fi văzut două avioane și momentul în care s-ar fi tras asupra dronei, care ulterior ar fi fost doborâtă.
Traseul dronei doborâte
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat pentru Antena 3 CNN, că drona a fost neutralizată după ce a zburat aproximativ 15 minute în spațiul aerian românesc. Potrivit oficialului, aparatul fără pilot s-a deplasat de-a lungul brațului Chilia, pe teritoriul Ucrainei, apoi a trecut prin Republica Moldova și a pătruns în România în zona Galați, unde granițele celor trei țări sunt foarte apropiate.
"Drona a venit de-a lungul brațului Chilia, pe teritoriul ucrainean, a trecut în Moldova, a venit în România. (...) A intrat în spațiul aerian românesc la ora 04:44. Ridicasem preventiv avioanele de vânătoare, aflate în misiune de Poliție aeriană", a declarat Radu Miruță.
Ministrul a precizat că în timpul nopții au fost ridicate de la sol avioane de vânătoare F-18 spaniole, aflate în România în cadrul misiunilor NATO de Poliție Aeriană.
La aproximativ un sfert de oră după pătrunderea dronei în spațiul aerian al României, aceasta ar fi putut fi identificată de radarele avioanelor de luptă, țintită și ulterior doborâtă.
Potrivit ministrului, drona a fost neutralizată "într-o zonă nelocuită, undeva între localitățile Băleni și Cudalbi, județul Galați".
De ce au intervenit avioane F-18 spaniole
Radu Miruță a explicat și motivul pentru care misiunea a fost executată de aeronave spaniole, și nu de avioane românești. Oficialul a precizat că misiunile de Poliție Aeriană sunt organizate la nivel NATO, iar forțele aliate care participă la acestea sunt rotite periodic.
În prezent, aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole execută Serviciul de Luptă Poliție Aeriană la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.
Ministrul a arătat că, de cele mai multe ori, sunt ridicate avioane românești, însă există și situații în care intervin aeronavele aliaților NATO aflate în serviciu în acel moment.

Traseu dronă
Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile ➜
