Video Duminică este "Lăsata Secului" de brânză: cum se pregătesc credincioșii pentru Postul Paștelui
Duminică este "Lăsata secului" de brânză, ultima zi în care credincioșii care țin Postul Paștelui mai pot consuma lactate și ouă. Carnea a fost deja scoasă din alimentație încă de săptămâna trecută, iar de mâine începe cel mai lung și mai aspru post din an, care va dura 40 de zile. Ce semnificație are această zi și cum se pregătesc credincioșii pentru perioada de post.
Credincioșii au început astăzi, e ziua la biserică, acolo unde a avut loc o slujbă plină de însemnătate.
Preoții le-au explicat credincioșilor ce trebuie să facă astăzi, dar și de mâine înainte. Este ultima zi în care pot consuma brânză, lapte și ouă.
Mulți își fac preparate, precum plăcintă, budincă sau alte produse, în funcție de zona țării. Totul după ce duminica trecută s-a lăsat sec de carne, a fost ultima duminică în care s-au putut consuma produse din carne. Și asta pentru că de mâine începe marele post al Paștelui, cel mai lung și cel mai greu, cu doar două dezlegări la pește, de bunavestire și de florii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰