Video Examen auto: trei schimbări majore pentru cei care vor permis. Pentru sală nu va mai fi nevoie de orele de condus
În curând, am putea da sala fără să fi făcut mai întâi orele de condus iar instructorul nostru va putea să stea cu noi la examen. În plus, cei care vor permisul auto ar putea scăpa și de timpii extrem de lungi de așteptare de la terminarea școlii și până la proba practică, pentru că vor putea să susțină examenul în orice județ, indiferent de reședință. Sunt câteva dintre propunerile expuse într-un proiect de lege, care a fost deja depus la senat.
Veste importantă pentru cei care vor să devină şoferi. Se simplifică regulile pentru susţinerea examenului auto.
Mai exact, vom putea da de carnet oriunde în țară şi vom aştepta mai puţin până să-l obţinem. Astea sunt doar doua dintre propunerile parlamentarilor, dar ele sunt mai multe.
Cu ce ajută prezența instructorului la examenul de permis auto
Dacă propunerea legislativă trece de parlament atunci instructorul nostru auto va putea sta cu noi în maşină atunci când dăm traseul.
- Șoferii din România, pe cale să primească o noua lovitură. Anunțul făcut despre Euroins, cea mai mare companie...
- Cod Rutier 2022. Deputaţii coaliţiei au "măcelărit" ordonanţa prin care Guvernul a mărit pedepsele pentru...
- Cum se calculează despăgubirea dacă faci accident. 10.000 de lei pentru 3 coaste rupte, 15.000 de lei pentru o...
Ce rol va avea exact instructorul nu a fost încă stabilit, aceste lucruri vor fi puse la punct dacă legea va fi adoptată. Practic, instructorul va lua fizic locul poliţistului, va sta în dreapta, unde stătea poliţistul iar examinatorul va sta pe bancheta din spate.
Motivele pentru aceste schimbări ţin în principal de confortul psiholgic al celui care dă de carnet, spun iniţiatorii. Poliţiştii, neoficial cel puţin, nu sunt mulţumiţi de această schimbare.
Ea nu este şi singura, vom putea da de carnet oriunde în ţară, nu doar acolo unde avem domiciuliul. Iniţiatorii spun că o astfel de măsură este necesara din cauza timpilor de aşteptare foarte mari în unele judeţe.
La Suceava, de exemplu, au de aşteptat luni bune până să poată da de carnet. Ei bine, cu noile modificări vor putea merge în alte judeţe pentru a susţine această proba practică, o măsură menită să reducă distanţa dintre proba teoretică şi proba practică.
În plus, proba teoretică va putea fi susţinută chiar dacă nu am făcut în prealabil acele ore de condus. Şi aceasta este o măsură menită să scurteze timpul dintre momentul în care punem ultima oară mâna pe volan înainte să ne luăm carnetul şi până când susţinem efectiv traseul, cu examinatorul în maşină.
Chiar dacă în teorie măsurile sunt bune, nu rezolvă problemele de bază: lipsa de personal din sistem și slaba pregătire a viitorilor șoferi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰