Antena Meniu Search
x

Video EXCLUSIV. Foştii militari români morţi în Congo erau plătiţi cu 5.000 $ pe lună. Un martor povesteşte cum a avut loc atacul rebelilor asupra lor

Doi români au murit şi alţi patru au fost răniţi în războaiele civile din Congo, potrivit ministerului de Externe de la Bucureşti. Victimele sunt mercenari plecaţi să antreneze armatele locale. În spatele operaţiunii stă un fost luptător în Legiunea Străină care îi recruta şi plătea cu 5.000 de dolari pe lună. Un camarad de-ai lor, care a fost martor de la distanţă al atacului, a vorbit în exclusivitate pentru Observator despre cum s-a petrecut totul.

Cristina Filip
de Cristina Filip

la 08.02.2024, 19:58

Vezi și

Coleg: Părerea mea personală e că dacă voiau să îi omoare pe toţi, îi omorau pe toţi. Nu scăpa niciunul viu de acolo. Dar cred că mai degrabă au vut să le dea o lecţie. 

Foştii militari români morţi în Congo erau plătiţi cu 5.000 $ pe lună

20 de români, foşti militari, sunt mercenari în gruparea condusă de Horaţiu Potra. Creierul misiunii, şi el luptător de profesie, ar avea contract cu guvernul din Republica Democrată Congo, potrivit surselor Obsrevator. Misiunea românilor era să instruiască armatele congoleze să facă faţă grupărilor de rebeli într-un stat sufocat de războaie civile. Ieri dimineaţă, în timp ce se aflau într-o tabără improvizată de instruire, au fost atacaţi de o grupare paramilitară M23. Unul dintre colegii lor spune că au ştiut că vor fi atacaţi.

Coleg cu românii din Congo: Ieri dimineaţă la 10.30 m-a sunat un prieten de acolo şi mi-a spus că au văzut cu dornele că aproximativ 1.000 de soldaţi M23 se îndreptau către Sake. Era panicat, l-am simţit imediat şi i-am spus să  ţină capul la cutie şi să se protejeze  Era înarmat. Clar aveau informaţii că vor fi atacaţi. 

Pe acelaşi subiect

Colegi: A căzut mortiera între noi, între răniţi. Cică până la urmă au scăpat, dar au murit trei băieţi şi vreo opt răniţi. 

Horaţiu Potra, conducătorul acestor trupe: RFS4 Aveţi poziţia şapte, avem un Romeo (R) mort. Avem încă unul de al nostru, unul alb rănit. Doi avem acum.  Avem rănit de al nostru! 

Coleg cu românii din Congo: Acum nu ştiu de ce şefii care trebuiau să ia hotărâri acolo nu au retras oamenii. În primul rând iei o asemenea decizie pentru faptul că pe soldaţii congolezi, că eu am lucrat cu ei, nu te puteai baza.

Au urmat, povesteşte el, ore întregi de panică şi agonie.

Coleg cu românii din Congo:  Au intervenit şi forţele armate congoleze cu un elicopter care a fost şi ăla lovit. Dronele noastre au fost dărâmate, deci clar a fost un atac foarte bine gândit.

Colegi: Aştia de mierlesc pe toţi. Cum ne mişcăm cum ne ciuruie capul. Nu ne putem nici evacua de aici. Suntem depăşiţi. L-am pierdut pe Victor printre noi, dintre noi, da. Situaţia e foarte critică aici.

Echipa Observator a încercat să ia legătura cu Horaţiu Potra, conducătorul acestor trupe.

Horaţiu Potra, conducătorul acestor trupe-reporter:  Domnişoară, sunt într-o reuniunie nu pot vorbi acum.

- Ok dar situaţia militarilor români, ţineţi legătura cu ei 

- V-am zis, sunt într-o reuniune nu pot vorbi acum. 

În acest moment, spun surse Observator, în Congo sunt peste 400 de români.

Cristina Filip, reporter Observator: În astfel de misiuni nu merge oricine. Instructorii sunt foşti militari cu experienţă uriaşă în teatrele de operaţii şi în război. După ce se retrag din Armată, ajung în evidenţele grupărilor de legionari. De acolo, sunt selectaţi şi trimişi în zone de conflict, cum este şi Sake, din Congo.

Cristian Barbu, general în rezervă: Statul român nu recunoaşte un tip de contract de acest gen, mercenariat. Acţiunea în sine pe care o desfăşoară aceşti români sub comanda lui Potra este una sub semnătră privată.

Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului: Statul român în afara de o consultanţă consuară normala nu este implicat în niciun fel în acest caz.

Şeful grupării paramilitare, Horaţiu Potra, a fost în urmă cu 30 de ani, garda de corp a emirului Quatarului. În 2010 a fost călcat de mascaţi care au găsit în casa lui un adevărat arsenal de luptă. Dormea chiar cu un pistol încărcat sub pernă. 

Horaţiu Potra a mai fost cercetat după ce l-ar fi ameninţat pe fostul director Romgaz. Cei doi s-au împăcat şi dosarul a fost închis.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 16 voturi
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Evenimente » EXCLUSIV. Foştii militari români morţi în Congo erau plătiţi cu 5.000 $ pe lună. Un martor povesteşte cum a avut loc atacul rebelilor asupra lor