Video Exerciţiu NATO la Cincu. Militarii testează sistemele HIMARS şi CAESAR
Poligonul de la Cincu s-a transformat în aceste zile într-un adevărat câmp de luptă. Vorbim despre cel mai amplu exerciţiu de artilerie multinaţional, sub comandament american, desfășurat în Europa în acest an.
Ne aflăm în poligonul de la Cincu, într-un exercițiu cu trageri cu muniție reală, un exercițiu NATO care testează modul în care diferite sisteme de artilerie pot lucra împreună. Sunt folosite sisteme HIMARS și obuziere franceze CAESAR, două capabilități diferite, dar integrate în același scenariu.
HIMARS este un sistem de rachete care lovește ținte aflate la distanță mare, 40 de kilometri. Echipajele nu văd ținta, nu o aleg la fața locului, primesc însă coordonatele electronic, le introduc în sistem și execută focul. Accentul este pe precizie și pe timp redus de reacție.
Iar CAESAR funcționează diferit, este artilerie mobilă cu tun. Trage rapid până la 7-8 kilometri, apoi părăsește poziția pentru a evita localizarea. La aceste trageri se verifică dacă informația ajunge corect și la timp la toate aceste sisteme, de la identificarea unei ținte, transmiterea datelor și până la lovirea ei.
Totul se face într-o rețea comună în care sunt implicați militari din 23 de națiuni aliate. Tragerile fac parte din exercițiul Dynamic Front 26, desfășurat simultan în mai multe state, România și Polonia, de pe flancul estic al NATO.
România este una din locațiile unde se execută trageri cu foc real, iar militarii repetă proceduri standard, exact așa cum ar fi folosite într-o situație reală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰