Video Explozie puternică într-un apartament de la etajul 10 al unui bloc din Galaţi. Geamurile de la balcon au căzut pe trotuar
O explozie s-a produs, miercuri dimineaţă, într-un bloc din municipiul Galaţi, proprietarul suferind arsuri de gradul unu la mâini şi la faţă. În apartament se mai aflau soţia sa şi copilul lor, însă aceştia au scăpat nevătămaţi.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Geamurile de la balconul apartamentului au căzut de la etajul 10 pe trotuar, fără a se înregistra persoane rănite
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, colonelul Eugen Chiriţă, deflagraţia s-a produs la etajul 10 al unui bloc situat pe Bulevardul Oţelarilor, acolo fiind direcţionate mai multe autospeciale, dar şi o autoscară mecanică. Pompierii au constatat că explozia a fost atât de puternică încât a spart toate ferestrele balconului, care au căzut de la etajul 10 pe trotuar. Totuşi, în apartament, în afara pagubelor produse la geamurile balconului, nu s-au mai înregistrat şi alte stricăciuni.
Proprietarul, un bărbat de 37 de ani, a suferit arsuri la mâini şi la faţă. În momentul exploziei, în apartament se aflau şi soţia bărbatului, dar şi copilul lor, care dormea în imediata apropiere a locului în care s-a produs deflagraţia. Nici femeia şi nici copilul nu au păţit nimic.
Explozia din Galați, din cauza unei acumulări de gaze
În urma verificărilor, pompierii au stabilit că explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze. Dimineaţă, unul din soţi ar fi preparat cafeaua la aragaz şi nu ar fi închis gazele cum trebuie. În momentul în care bărbatul a aprins apoi lumina, în cameră s-a produs explozia, care nu a fost urmată şi de un incendiu.
Potrivit news.ro, geamurile care au căzut de la etajul 10 al blocului au căzut pe trotuar, însă nu a fost nimeni rănit şi nici nu s-au înregistrat pagube la maşinile parcate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰