Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Explozie într-un apartament din Bistrița. Senzorul de gaz nu s-a declanșat, centrala fusese verificată recent

O nouă explozie a avut loc, în această dimineaţă, În Bistriţa. Un apartament a sărit în aer, deşi centrala termică fusese verificată recent, iar senzorul de gaz nu s-a declanşat. Salvatorii au găsit înăuntru un bărbat de 77 de ani, conştient, pe care l-au transportat la spital. Restul locatarilor au ieşit singuri din case, de teama pericolului.

de Alex Prunean

la 19.10.2025 , 15:16

"O explozie mare, m-am trezit, m-am uitat pe geam, am sunat la 112. Când am deschis geamul am văzut geamurile sparte și dezastrul de afară", povestesc martorii. 

Pompierii au ajuns la fața locului în doar 5 minute. În apartamentul afectat, proprietarul era în viaţă.

"Un bărbat în vârstă de 77 de ani prezentând puseu hipertensiv și cefalee, fără semne de traumă sau leziuni. Pacientul este stabil hemodinamic, cooperant și se află în curs de investigații medicale", spune Camelia Strungari, purtător de cuvânt SCJU Bistrița. 

Articolul continuă după reclamă

În apartamentul în care s-a produs explozia existau senzori de gaz, dar nu s-au declanșat înaintea deflagrației. În plus, spun locatarii blocului, în urmă cu doar câteva zile centrala din apartamentul respectiv fusese verificată pentru revizia periodică. 

"Posibil să fi fost o explozie de la gaz, noi nu am găsit după aceea scăpări, dar am închis furnizarea gazului. Să supravegheze instalația de gaz și să sune la numerele de urgență dacă constată scăpări de gaz", spune Cristian Dudașu, reprezentant companie gaz.

17 locatari, între care un copil, au ieşit singuri din imobil

"Au fost făcute măsurători și aparatele au indicat valori zero. După aproximativ jumătate de oră, toate persoanele au putut să se întoarcă în condiții de siguranță în locuințele lor", spune Maior Marius Rus, ISU Bistriţa.

"A bubuit destul de tare, m-am speriat, am crezut că a bubuit o fabrică"

"Când ne-am uitat pe geam am văzut câte o perdea și câte un geam pe mașini. O bubuitură pur și simplu", povestesc locatarii. 

Locatarii se plâng că, în caz de tragedie, echipele de salvare nu pot avea acces la toate intrările în bloc.

"Este o problemă foarte mare aici, nu se poate intra cu nimic în spate. Mai multe dubițe nu pot intra. Primăria știe de problemă. În caz de necaz ai o singură posibilitate", spune un locatar.

Autorițile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce anume a produs explozia din apartament.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Explozie într-un apartament din Bistrița. Senzorul de gaz nu s-a declanșat, centrala fusese verificată recent