Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Femeie de 70 de ani, moartă într-un incendiu în Dâmbovița. Jarul din sobă ar fi declanșat focul

O femeie în vârstă de 70 de ani și-a pierdut viața, vineri dimineață, într-un incendiu izbucnit într-o locuință din județul Dâmbovița. Potrivit pompierilor, focul ar fi pornit de la jar căzut din sobă, informează News.ro.

de Redactia Observator

la 24.10.2025 , 13:58

Femeie de 70 de ani, moartă într-un incendiu în Dâmbovița. Jarul din sobă ar fi declanșat focul - Hepta

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) face apel la tineri să-i protejeze pe cei în vârstă și să-i avertizeze în privința riscurilor: "Vorbește cu părinții și bunicii tăi! Explică-le cât de periculos este să doarmă cu focul aprins". Datele oficiale arată că 40% dintre victimele incendiilor sunt persoane trecute de 70 de ani.

Pompierii militari din cadrul ISU Dâmboviţa au intervenit, vineri, în localitatea Şelaru, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă. Când focul a fost lichidat, în interior a fost găsită o femeie, în vârstă de 70 de ani, decedată.

"Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de jar sau scântei provenite de la soba din interiorul locuinţei", a transmis ISU Dâmboviţa.

Articolul continuă după reclamă

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente tragice, pompierii reamintesc cetăţenilor câteva măsuri preventive care pot salva vieţi:

- Verificaţi cu grijă sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

- Tencuiţi şi spoiţi cu var partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor;

- Curăţaţi canalele şi coşurile de fum premergător sezonului rece şi apoi periodic;

- Montaţi pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiunile de 0,50 x 0,70 m, pentru a preveni o eventuală aprindere accidentală a podelei/materialelor combustibile de la jarul căzut din sobă;

- Nu introduceţi în sobă lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu lăsaţi uşa de la focar deschisă şi nu supraîncălziţi sobele;

- Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în încăperi unde sunt în funcţiune astfel de mijloace de încălzire.

La rândul lor, oficialii IGSU fac apel la populaţie să explice vârstnicilor cât de periculos este să doarmă cu focul aprins sau să folosească mijloace de încălzire improvizate.

"În această perioadă, când temperaturile sunt tot mai mici, bătrânii sunt cei mai vulnerabili, iar de tine depinde să schimbi povestea. Viaţa este mai importantă! Anul trecut, aproape 40% dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa în incendii aveau peste 70 de ani", a transmis IGSU.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteți de acord ca polițele RCA și rovinietele să fie verificate de camerele din trafic?
Observator » Evenimente » Femeie de 70 de ani, moartă într-un incendiu în Dâmbovița. Jarul din sobă ar fi declanșat focul