Fetiţă moartă la locul de joacă, în Făgăraş. Copilei i s-a făcut rău şi a căzut din picioare
Tragedie într-o familie din Braşov, după ce fetiţa lor de 9 ani a murit în timp ce se afla la un loc de joacă din Făgăraș. Din motive încă necunoscute, copilei i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit inconştientă la pământ.
Tragedie într-o familie din Braşov, după ce fetiţa lor de 9 ani a murit în timp ce se afla la un loc de joacă din Făgăraș. Din motive încă necunoscute, copilei i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit inconştientă la pământ.
Nenorocirea a avut loc aseară, în jurul orei 20.30.
Fetiţa de 9 ani se afla la un loc de joacă din Făgăraș când, dintr-o dată, i s-a făcut rău şi a căzut din picioare. Echipajul de prim-ajutor sosit la faţa locului a încercat să resusciteze minora, însă, din nefericire, fără rezultat, fiind declarat decesul.
A fost deschis un dosar de ucidere din culpă
"La data de 8 februarie a.c., în jurul orei 20.26, Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că la un loc de joacă amplasat pe raza municipiului Făgăraș, jud. Brașov, se află o persoană, în vârstă de 9 ani, în stare de inconștiență.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care în urma efectuării protocolului de resuscitare, a declarat decesul persoanei. Cadavrul a fost ridicat și transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului", potrivit IPJ Brașov.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰