Video Filmare indecentă cu minori de 13 ani, realizată în toaleta unei școli din Timiș. Cazul e anchetat de DIICOT
Incident deosebit de grav într-o şcoală gimnazială din Timişoara. Doi elevi de 13 ani ar fi întreţinut relaţii intime în toaleta şcolii, s-au filmat şi au trimis imaginile colegilor. După ce filmările au început să circule online, ofiţerii DIICOT s-au sesizat, iar la şcoală s-au deschis mai multe anchete.
Elevii implicați au doar 13 ani, iar filmarea, realizată în toaleta unității de învățământ, a fost rapid împărțită colegilor. Ne amintim că vorbim despre aceeași unitate școlară unde, în urmă cu un an și jumătate, realizam un material legat de scandalul iscat după ce conducerea a decis să monteze camere de supraveghere chiar în băi, în zona chiuvetelor, în spațiile comune, de fapt, tocmai pentru a preveni incidente de acest tip. Camerele respective au fost însă date jos după ce părinții s-au revoltat, iar decizia nu a mai putut fi întoarsă.
Ancheta și măsurile luate de autorități
De acum, toți elevii acestei școli vor fi mult mai strict supravegheați în zonele comune. În acest caz, a fost deschisă firesc o anchetă, iar Inspectoratul Școlar Timiș a anunțat că elevii implicați vor primi consiliere psihologică.
Totodată, se vor lua măsuri pentru ca persoanele care ar fi putut preveni un astfel de incident să fie trase la răspundere. DIICOT a intervenit, având în vedere că este vorba despre material cu caracter pornografic distribuit unor copii. Au fost demarate verificări, iar conținutul a fost șters.
Specialiștii atrag atenția că nu este doar o problemă de disciplină, ci un fenomen în sine. Ei le recomandă părinților să fie mult mai atenți la ceea ce circulă și la imaginile pe care copiii le au de regulă salvate în telefoane, pentru ca astfel de situații să fie prevenite sau, dacă apar, să fie stopate la timp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰