Antena Meniu Search
x

Video Filmul accidentului din Capitală, unde o bunică şi nepotul său au fost călcaţi de o şoferiţă pe trecerea de pietoni: "Era cu ochii în telefon şi cu o mână pe volan"

Accident teribil suprins de camere pe un bulevard din Capitală. Un băieţel şi bunica lui au fost loviţi pe trecerea de pietoni de o şoferiţă de 44 de ani. Şi mai şocant este că, în loc să oprească după impact, femeia a trecut cu maşina peste ei. Martorii spun că era cu ochii la telefon şi nici măcar nu şi-a dat seama ce a făcut. Vă avertizez că urmează imagini cu puternic impact emoţional! 

Ana Grigore
de Ana Grigore

la 16.05.2024 , 20:05

Accidentul a avut loc în cartierul Titan, pe bulevardul 1 decembrie. Bunica de 60 de ani şi nepotul ei de 8 ani tocmai ieşiseră dintr-un parc. Aveau verde la semafor şi traversau pe trecere. Trecuseră deja de prima bandă de circulaţie când şoferiţa îi loveşte în plin. Îi poartă câţiva metri pe capotă şi, în loc să oprească imediat... trece peste ei! Într un final pune frână, sare din maşină şi alergă spre victime. 

Luaţi de pe trecerea de pietoni 

Ana Grigore, reporter Observator: Accidentul a avut loc pe această trecere de pietoni, de pe Bulevardul 1 Decembrie din Capitală. Şoferiţa avea verde intermitent dreapta la semafor. Însă prima ei obligaţie era să se asigure că nu sunt pietoni la trecere, pentru a le acorda prioritate.

Vezi și

Martorii, dar şi specialiştii in conducere defensiva au o explicaţie pentru ce s-a întâmplat. 

Pe acelaşi subiect

Martor-reporter: Era pe telefon. 

- Sigur?

- Da. Cu ochii în telefon şi cu o mână pe volan. S-a panicat brusc şi a rămas în maşină până au venit cei de la poliţie.

Titi Aur, expert conducere defensivă: După părerea mea, 99,9% se uita în telefon. Şi când s-a trezit din telefon nici măcar nu a frânat, a tras stânga de volan, aşa, dintr-un reflex, doar că a văzut că are pe cineva pe capotă.

Bunica de 60 de ani a fost dusă în stare critică la spitalul Sfântul Pantelimon. Este rănită grav la cap şi a fost intubată. Băieţelul a fost dus iniţial la spitalul Marie Curie, apoi transferat la Grigore Alexandrescu. Viaţa copilului nu este pusă în pericol. 

Raluca Alexandru, purtător de cuvânt Spitalul Grigore Alexandrescu: A fost târât şi din această cauză are nişte dermabrazii, nişte zgârieturi mai profunde, la nivelul coapsei şi al capului. 

Chiar şi pe verde, pietonii trebuie să fie cu ochii în patru, spun experţii.

Titi Aur, expert conducere defensivă: S-ar putea ca maşina să nu oprească pentru că: şoferul nu e atent, se uită în telefon, şoferul e obosit, şoferul nu are frână, şoferul e sinucigaş, şoferul e criminal. Orice se poate şi atunci tu trebuie să te asiguri că maşinile se opresc, nu doar că ai dreptul să treci.

Tânără: Neatenţie din partea şoferiţei şi din partea noastră. Că până la urmă, când trecem pe trecerea de pietoni, trebuie să ne uităm în stânga şi în dreapta, chiar dacă e verde.

Peste 1.500 de români şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, anul trecut, arată statisticile poliţiei. Suntem pe primul loc în Europa in topul negru al mortilor pe sosele, cu 86 de decese la un milion de locuitori.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 4 voturi
Întrebarea zilei
Aţi fost nevoit să apelaţi la terapie, pentru copilul vostru, în adolescenţă?
Observator » Evenimente » Filmul accidentului din Capitală, unde o bunică şi nepotul său au fost călcaţi de o şoferiţă pe trecerea de pietoni: "Era cu ochii în telefon şi cu o mână pe volan"