Video Filmul accidentului din Constanța. Beat la volan, un tânăr polițist a rănit 3 femei şi a fugit; a fost reţinut
Poliţistul din Constanţa implicat în accidentul în care trei oameni au ajuns la spital a fost reţinut. Anchetatorii au stabilit că agentul se afla la volan când s-a produs nenorocirea şi că era sub influenţa băuturilor alcoolice. Vă reamintim că poliţistul se întorcea de la un club, împreună cu un alt prieten, şi el agent, a lovit un alt autoturism, iar din impact a ricoșat în alte două, parcate pe trotuar. Amândoi polițiștii au fugit, dar remuşcările l-au făcut probabil pe poliţistul vinovat să meargă să se predea după o oră.
Tânărul polițist în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Agentul de la Rutieră venea de la club împreună cu un coleg, iar după impact au fugit de la fața locului. S-a predat după mai puțin de o oră la sediul poliției rutiere, iar colegii lui l-au dus la spital pentru prelevare de probe biologice. Iar rezultatul atenției a fost de 1,46 mg per litru alcool în sânge.
Acum victimele au nevoie de până la 25 de zile de îngrijiri medicale și au spus că vor depune plângere. S-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul, sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰