Video Filmul accidentului din Timișoara în care a murit Dănuț, un geniu al roboticii: "Vai de capul meu! Praf mașina"
Avea toată viaţa înainte şi un viitor strălucit. Un geniu al roboticii, care a făcut mândră România de zeci de ori, a murit în urma unui grav accident de maşină într-un pasaj din Timişoara. Era cu trei prieteni. Șoferul, începător, a pierdut controlul, iar maşina a ricoşat din zid sub un camion. Visurile lui Dănuț, că va putea schimba lumea prin tehnologie, s-au risipit într-o clipă.
"Vai de capul meu! Praf maşina!". Cu doar câteva minute înainte să ajungă un morman de fiare, maşina este suprinsă de camerele de supraveghere din oraş. Puţin după miezul nopţii, a intrat, cu viteză, spun martorii, în pasajul Michelangelo din centrul Timişoarei. Dănuţ era în autoturism cu trei prieteni, doi băieţi şi o fată. La volan, fostul său coleg de liceu, care avea permis de conducere de doar două luni. Şoferul n-a mai reuşit să controleze maşina şi şi-a condus prietenii spre moarte. A intrat pe contrasens şi a lovit zidul pasajului. Din sens opus, venea un camion care nu a mai putut să evite impactul.
Accident în Timișoara. Dănuţ şi prietena lui, aflaţi pe bancheta din spate, n-au avut nicio şansă
Şoferul şi pasagerul din dreapta au ajuns la spital cu răni grave. Dănuţ avea 19 ani şi visa să schimbe lumea cu ajutorul tehnologiei. De patru ani, era membru al echipei de robotică Delta Force din Arad şi acum se bucura de studenţie: era "boboc" la Politehnică.
Anul trecut, alături de colegii săi, a reuşit o performanţă uluitoare la campionatul mondial de robotică din America. Pentru prima oară, în istoria de trei decenii a competiţiei, o ţară a reuşit să detroneze Statele Unite.
- Campion mondial la robotică, mort la doar 19 ani. Destinul lui Daniel s-a frânt într-o secundă: "Nu te voi uita...
- "Drum lin spre cer, îngeraș". Dănuț a murit nevinovat, într-un accident înfiorător la Timișoara. Anul trecut,...
- "A avut viteză, direct în noi s-a băgat". Doi tineri morți la Timișoara, într-o mașină zdrobită de camion....
Dănuţ a câştigat zeci de concursuri, a purtat steagul României pe umeri şi a ridicat mulţimi de spectatori în picioare.
Virgil Stoica, decan Politehnica Timișoara: Era student anul intâi la Mecatronică. A intrat fără admitere pentru că a avut rezultate foarte bune la competiţia de robotică din SUA. Avea viitorul în faţă.
Cora Bucur, fosta dirigintă: Era un copil foarte inteligent, înţelegea foarte clar ce îi ceream, mă puteam baza pe el întotdeauna.
Dănuț lucra aproape zilnic în laboratorul de Informatică
Rodica Ionuțaș, profesoară: Copii de care te ataşai. Vestea pe care am primit-o m-a sfâşiat şi m-a dat peste cap.
Colegii săi de la robotică sunt devastaţi şi au postat un mesaj emoţionant: "De azi înainte, nu-l vom mai căuta la telefon sau acasă pentru a-l convoca la echipă, nu îi vom mai putea spune să vină să ne ajute când dăm de greu".
Miercuri, Dănuţ ar fi trebuit să participe la o nouă competiţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰