Antena Meniu Search
x

Video Filmul crimei din Argeș: Beat criță, un bărbat și-a ucis vecinul, deși voia să-și omoare fratele: "Nică Nebunu' l-a omorât pe Nea Ion"

Caz macabru în Argeş. Un bărbat de 39 de ani s-a certat cu vecinul său şi a apoi l-a ucis cu sânge rece, după ce aceştia au băut împreună până târziu în noapte. Apoi agresorul, plin de sânge şi cu cuţitul în mână, a vrut să intre peste o cumnată în casă. A fost ţinut de un frate, chemat de urgenţă de tânără, care a şi sunat la poliţie. În fața criminaliştilor, individul, care a terorizat un sat întreg, i-a spus fratelui său că, de fapt, pe el ar fi vrut să îl ucidă. 

de Redactia Observator

la 03.07.2023, 08:13

Vezi și

"Nicu Nebunu', cum îi zice, l-a omorât pe Nea Ion". Totul s-a întâmplat în comuna argeșeană Mălureni, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Mădălina Epure, IPJ Argeș: Un bărbat de 39 de ani, din Mălureni, în timp ce se afla la domiciliul vecinului său, de 67 de ani, pe fondul consumului de alcool şi a discuţiilor în contradictoriu, l-ar fi înjunghiat pe acesta din urmă.

Iar după crimă, bărbatul, murdar de sânge și cu un cuțit în mână, s-a dus la ușa cumnatei. Speriată, tânăra s-a baricadat în casă și și-a strigat rudele în ajutor. Cum nimeni nu i-a răspuns, femeia a sunat un alt cumnat.

Ionel Toma, fratele criminalului: Când am ajuns acolo era plin de sânge şi cu cuţitul în mână. L-am pus să arunce cuţitul mai departe, că îmi era cam aşa, cam...

Pe acelaşi subiect

Reporter: Vă era teamă de el?

Ionel Toma, fratele criminalului: Da. Teamă de el? Îmi era să nu dea pe furiş cu cuţitul, să nu...Şi l-am pus să stea jos. Am sunat la 112.

Crimă în Argeș. Ucigașul le-a spus polițiștilor că nu a omorât pe cine trebuie

De faţă cu poliţiştii, suspectul i-a spus fratelui că pe el ar fi vrut, de fapt, să-l omoare. Şi nu ar fi fost primul episod de violenţă faţă de familia sa.

Ionel Toma, fratele criminalului: Că nu-i dau bani. Să-i dau bani mereu, dar să nu muncească. Că eu am bani! El aşa a fost toată viaţa. A făcut şi puşcărie, a spart pe aici. Eu am fost plecat în Germania şi la sfârşitul lui februarie a trebuit să vin acasă că a intrat peste femeie şi peste fată cu toporul.

Şi oamenii din sat se temeau de el. Bărbatul de 39 de ani se află acum după gratii, arestat pentru omor, iar bătrânul ucis va fi înmormântat chiar de frații agersorului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Evenimente » Filmul crimei din Argeș: Beat criță, un bărbat și-a ucis vecinul, deși voia să-și omoare fratele: "Nică Nebunu' l-a omorât pe Nea Ion"